MAPN a comunicat faptul că Guvernul României va atribui contractul de achiziţie a cinci avioane F-16 A din excedent, a unui pachet de bunuri şi servicii care include şi modernizarea la un standard superior a avioanelor F-16 din Forţelor Aeriene Române, inclusiv a celor 12 aflate deja în dotarea acestora.
Potrivit economica.net, primele patru aeronave din acest lot vor sosi în anul 2020, iar ultima în anul 2021. Ele se vor alătura celor 12 care execută deja misiuni de poliție aeriană națională. Cele cinci aeronave vor avea aceeași configurație cu cele 12 aflate deja în dotarea Forțelor Aeriene Române, respectiv M.5.2R, iar pachetul de bunuri și servicii include și modernizarea tuturor celor 17 avioane F-16 ale Armatei României la o configurație superioară, respectiv M.6.X, se arată în acelaşi comunicat.
În afară de achiziția aeronavelor F-16, mai multe programe esențiale de înzestrare a Armatei României sunt, în prezent, în diferite faze de realizare, intenția fiind implicarea cât mai mare a industriei naționale de apărare prin operațiuni compensatorii de tip off-set.
Vezi și :
Protejata lui Darius Vâlcov a dat lovitura- Funcția cheie pe care a pus mâna
Schimbări majore- Vârsta de pensionare va fi modificată
EXCLUSIV Harta ‘pătaților’ din Poliție. Toți șefii controversați
Guvernul României face noi achiziții: Înzestrarea Armatei Române!
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



