Simona Halep joacă de la începutul acestui an fără sponsor tehnic. A doua jucătoare a lumii şi-a reziliat contractul cu cei de la Adidas este pe punctul de a semna cu un nou sponsor. Alegerea sa va fi făcută publică peste câteva zile.
Simona ar fi ajuns la un acord cu Nike, brand cu care Șarapova se află în ultimul an de contract.
"Cei mai mulţi dintre sponsori au rămas alături de ea în perioada în care a fost suspendată pentru dopaj. Dar sunt sigur că există o serie de clauze de penalităţi în contracte pentru asemenea situaţii", a explicat Simon Chadwick, profesor în managementul sportului la Universitatea din Salford.
Astfel, Nike doreşte prelungirea contractului cu Șharapova, însă pentru o sumă ceva mai mică. Maria, deşi un nume care vinde în continuare bine, se află într-o postură incomodă, problemele sale legate de dopaj părând să o ajungă tot mai mult din urmă, informează telekomsport.ro.
"În termeni de brand şi reputaţie, Șarapova e lider de piaţă. Ea atrage toată atenţia, iar revenirea sa a demonstrat acest lucru. E un star imens, iar lumea tenisului are nevoie de ea", a dezvăluit Karen Earl, chairman la European Sponsorship Association.
Vezi și Radu Banciu îl ‘distruge’ pe Darius Vâlcov: ”Era un slujbaș al statului, un funcționar public care…”
Atenție! Ce trebuie să știe românii care au lucrat cel puțin trei ani în statele Uniunii Europene
ATENȚIE! NU o să mai bei NICIODATĂ apă de la robinet, după ce o să vezi aceste IMAGINI
Halep devine 'colega' Șarapovei: Ce sponsor și-a ales jucătoarea
Trending

16 augEntertainment
Familia lui Denise Rifai, afaceri de 108 milioane de lei. De unde provine averea prezentatoarei TV cu acțiuni de 5 milioane de euro

16 augEntertainment
Pleacă Andra Măruță de la PRO TV? După ce soțul Cătălin a semnat cu Antena 1, fanii se întreabă dacă vor face ca Smiley și Gina Pistol

16 augActual
Fără aprobare pentru casă, garaj, piscină, terasă și altele. Noul Cod al Urbanismului ar elimina obligația, în unele cazuri

15:00Actual
Apă cu porția și program pentru românii din această zonă. De pe 17 august a intrat măsura în vigoare

16:30Sport
Cristiano Ronaldo și-a anunțat retragerea. Când va fi ultimul meci pentru legendarul jucător

09:30Actual
Capcane pe Autostrada Soarelui. Șoferii acuză că sunt puse intenționat de cei care au vulcanizări mobile

16 augActual
ANAF, restricții pentru firmele care lucrează cu cash. Regulile care nu sunt respectate duc la amendă și de 50.000 de lei

16 augActual
Noile prețuri de la pompe, după scăderea accizei. Unde găsești cei mai ieftini carburanți din România

08:30Actual
Top locuri de lângă București în care trebuie să mergi măcar o dată. Nu faci mai mult de jumătate de oră cu mașina

09:24Horoscop
Horoscop financiar 17 august 2026. Zodiile care primesc bani
Articole Similare

16:30Sport
Cristiano Ronaldo și-a anunțat retragerea. Când va fi ultimul meci pentru legendarul jucător

15 augSport
Aur și la 200 de metri pentru David Popovici. Campionul român scrie istorie la Paris

15 augSport
Se mai retrage Lionel Messi? Zvonurile spuneau că renunță la Argentina după Cupa Mondială 2026

15 augSport
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodríguez, contract prenupțial pentru nunta cu 9 invitați. Deja au stabilit ce se întâmplă în caz de divorț

14 augSport



