Iată că se poate! Un polițist a denunțat două persoane care voiau să-i dea mită

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 07-03-2019 12:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Iată că se poate și fără șpagă! Două persoane - în vârstă de 21, respectiv 42 de ani - au fost reţinute de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca urmare a unei acţiuni de prindere în flagrant realizată împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară de la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) - Serviciul Anchete.


„În ziua de 5 martie, un agent de poliţie din cadrul DGPMB - Brigada Rutieră a formulat un denunţ la sediul DGA din care rezulta faptul că două persoane, una dintre acestea implicată în luna octombrie 2018 într-un accident rutier, i-au oferit, cu titlu de mită, suma de 300 euro, pentru a nu dispune măsurile legale în cauză", informează un comunicat al DGA transmis, joi, AGERPRES.


Denunţul a fost înaintat de îndată unităţii de parchet competente, fiind organizată acţiunea de prindere în flagrant, în timpul căreia cei doi bărbaţi au fost surprinşi oferind suma 100 euro şi 900 de lei poliţistului, pentru ca acesta să nu îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, respectiv constatarea săvârşirii unor contravenţii privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru a nu dispune măsura reţinerii permisului de conducere.


Persoanele prinse în flagrant au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde, în urma audierilor, procurorul a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.


În cauză s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Operaţii şi Serviciului Tehnic din cadrul - Structura Centrală.

Vezi și

Vești pentru români! Persoanele ce au lucrat în acest domeniu vor putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare


Surse Va fi măcel! Pe cine calcă pe bătături Olguța Vasilescu – Luptă aprigă în Guvern


PNL vine cu un nou proiect! Cine poate primi tichete în valoare de 400 lei
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri