Astfel, înainte de a semna cu Nike, Simona ar fi apelat la o armată de avocați .S-a discutat intens cu mai mulţi posibili sponsori, însă în cele din urmă, după ce s-a consultat cu avocaţii, sportiva noastră a decis să accepte oferta Nike. Negocierile au fost extrem de aspre, iar la discuţia finală, în care şi-a pus semnătura pe contract, marea noastră campioană a venit alături de o armată de avocaţi.
Una dintre cele mai mari firme de avocatură din România a consiliat-o pe Halep, astfel încât nimic să nu fie lăsat la voia întâmplării. Sportiva din Constanţa a primit consultanţă cu privire la toate aspectele legate de acest aranjament juridic, inclusiv în privinţa taxelor şi drepturilor de proprietate intelectuală, notează bizlawyer.ro, citat de digisport.ro.
Simona Halep va încasa de pe urma acestui parteneriat circa două milioane de dolari pe an.
Vezi și La „Rabla” NU va mai fi acceptată orice RABLĂ! Ce OBLIGAȚIE urmează să introducă un proiect de lege
Primăria care concediază zeci de angajați: Nu au mai făcut față costurilor salariale
Mutare COTROPITOARE pe această piață! Au apărut ZECI de magazine – Un nou BRAND se naște în România


















