Ieșire violentă a lui Traian Băsescu! 'Ticălosul care a înșelat peste 300.000 de români'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 18-02-2019 09:15

Actualizat: 18-02-2019 08:52

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

După ce Nicolae Popa a declarat, la Antena 3, că și alte persoane ar trebui anchetate, vorbind de implicarea directă a lui Traian Băsescu în operațiunea extrădării sale, fostul șef de stat a izbucnit pe Facebook.


Senatorul PMP a confirmat că s-a implicat, în mod direct, pentru a fi adus în țară.


„Nicolae Popa, "să mă ierţi" că am cerut să fii adus în ţară!

Nicolae Popa a ajuns să-şi arate fizicul la televiziunea puşcăriaşului Dan Voiculescu explicând că Preşedintele Băsescu este implicat în aducerea sa din Indonezia ca şi cum ar fi fost o mare vină. Nicolae Popa, ca să nu ai dubii nici tu şi nici susţinătorii tăi, îţi confirm că în 2009 eu am cerut instituţiilor să fii adus în ţară şi m-am implicat la cel mai înalt nivel pentru ca acest lucru să se întâmple.

Curentul mediatic susţinut de Antena 3 şi Abrahami, Chireaci şi alte personaje dubioase vorbitoare pe la toate televiziunile, este să-l jelească pe ticălosul care a înşelat peste 300.000 de români amărâţi furându-le banii şi, în acelaşi timp, să-i acuze mânioşi pe cei care l-au adus în ţară pentru a-şi ispăşi pedeapsa şi pentru înfăptuirea justiţiei.

În rest, Domnule Nicolae Popa, s-auzim numai de bine.

PS – Dacă, repet, dacă Laura Codruţa Koveşi a apelat la finanţare de la Sebastian Ghiţă, a greşit”, este mesajul lui Traian Băsescu.

Vezi și

Vești importante pentru românii care au lucrat între acești ani! Cât primesc în plus la pensie

EXCLUSIV Am aflat! Câți bani scoate Liviu Dragnea din buzunar, pentru a-i plăti Irinei Tănase spitalizarea


Atenție! Legea a trecut! Ce se va întâmpla cu ajutorul de deces în 2019
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri