Imagini de arhivă! Traian Băsescu, către Laura Codruța Kovesi: Au murit 1.600 de oameni la Revoluţie, iar voi închideţi dosarul. Aveți soluţie sau nu?

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 22-12-2022 21:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Pe rețelele de socializare a început să circule un videoclip postat de fostul președintele al României, Traian Băsescu.


Mai precis, este prezentat un fragment dintr-o discuție pe care Traian Băsescu, în calitate de fost șef de stat, a avut-o cu Laura Codruța Kovesi, în 2009, pe atunci procuror general al României.


Traian Băsescu i-a cerut, la momentul respectiv, Laurei Codruța Kovesi să rezolve dosarele Revoluției din Decembrie 1989 și cel al Mineriadei din 13-15 iunie 1990.


„Ce se întâmplă cu aceste dosare care s-au predat de la domnul general Dan Voinea? Înțeleg, s-a pensionat, a vrut, n-a vrut să mai lucreze, nu mai știu. Dar daţi o speranţă, că se va continua ancheta şi va ajunge la un sfarşit”, 
îi spune Traian Băsescu lui Kovesi.

„Domnule preşedinte , depinde ce înţelegeţi prin speranţă. Deci, am spus că se va soluţiona cu celeritate, pentru că 18 ani nu am avut soluţii. Eu nu pot să vă promit o solutie şi nici nu pot să îndrept ceea ce în 18 ani nu s-a soluționat. Deci, o să dăm o soluție cât de repede se poate”, a replicat Kovesi.

„Doamnă procuror general, cred ca ați înțeles foarte bine ce v-am spus. Și am o rugăminte: nu mă confundați cu un ziarist căruia îi faceţi o declaraţie. Vorbiți cu șeful statului care vă spune așa: au murit 1.600 de oameni la Revoluţie, iar voi închideţi dosarul. Aveți soluţie sau nu? Au murit oameni la mineriada din 13-15. Ce vreți să-mi spuneți? Că vă impun o soluţie? Vă impune realitatea! Să spuneți dacă s-au împușcat singuri oamenii ăia sau au fost împușcați de cineva. Nu mă confundaţi cu ziariști!”, a tunat Traian Băsescu.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri