O companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei face un împrumut uriaș. Statul român deține peste 58% din acțiunile importantei societăți, care urmează să ia zeci de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții.
Acţionarii transportatorului naţional de gaze Transgaz au decis să ia un împrumut în valoare de 50 milioane euro de la Banca Europeană de Investiţii, pentru finanţarea etapei I a conductei BRUA.
Subiectul va fi dezbătut în cadrul adunării generale din 27 noiembrie, potrivit convocatorului transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Trasgaz, un monopol al transportului de gaze naturale controlat de stat, a înregistrat în primul semestru din acest an un profit net de 400,5 milioane lei (87,5 milioane euro), în creştere cu 42,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul creşterii cifrei de afaceri cu 26%, scrie News.ro.
Compania şi-a majorat cifra de afaceri cu 26,2% în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă din 2016, până la 1,03 miliarde lei (circa 226 milioane euro).
Transgaz are o capitalizare de 4,74 miliarde lei.
Vezi și Răspuns ACID al Olguței Vasilescu: „Am auzit multe mizerii”
România îi priește! Un gigant grec face o mutare de proporții, prin care va crea sute de locuri de muncă – investiție URIAȘĂ
Împrumut URIAȘ al unei importante companii aflate în portofoliul Ministerului Economiei! Ce va face cu zeci de milioane de euro
Trending

11:04Actual
Văduvia lui Mircea Dinescu s-a încheiat rapid. Proprietarul de restaurante și-a luat nevastă după ce a împlinit 70 de ani

09:43Actual
Iranianca din viața lui Andrei Caramitru. Controversatul influencer este căsătorit cu o femeie superbă

16:17Actual
Femeia care a luat Carrefour pentru familia Pavăl. Ea este moștenitoarea imperiului financiar construit de cei doi oameni de afaceri din Bacău

14:09Actual
Pensionara protejată de AUR e pe urmele lui Nicușor Dan. O fostă judecătoare a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui

12:52Actual
Se întoarce iarna în România. ANM anunță ninsori abundente în aproape toată țara și temperaturi extrem de scăzute

11:42Externe
Mădălina, românca lui Donald Trump. Blonda a fost una dintre marile slăbiciuni ale președintelui Statelor Unite ale Americii

10:34Actual
Sfântul Valentin 2026: Confuzia majoră din calendarul ortodox. Când spui, de fapt, "La mulți ani"?

08:56Actual
Parcările albastre din București nu vor mai putea fi plătite cu bani gheață. Schimbarea va intra în vigoare la finalul lunii

13:24Externe
Discursul lui Marco Rubio aduce liniștea în Europa. Locotenentul lui Donald Trump a anunțat care e strategia SUA în privința statelor de pe bătrânul continent

18:17Actual
Nouă materie obligatorie pentru toți elevii de gimnaziu din România. Ar putea avea măcar o oră pe săptămână
Articole Similare

13 febEconomie
Ilie Bolojan vrea susținere după intrarea României în recesiune tehnică. Premierul spune că acesta este hopul care trebuie trecut pentru a avea o economie solidă

13 febEconomie
Economistul Ciprian Dascălu, verdict necruțător după intrarea României în recesiune tehnică

13 febEconomie
Profeția lui Petrișor Peiu (AUR) s-a adeverit. Recesiunea a început la trei zile distanță de la anunțul parlamentarului

13 febEconomie
Vinerea neagră pentru România. 13 februarie e data la care țara intră oficial în recesiune tehnică

11 febEconomie



