Asociația „21 Decembrie 1989” organizează un nou protest împotriva atrocităților comise de Federația Rusă în Ucraina.
Manifestația va începe la ora 19:00, în Piața Universității.
„Asociația „21 Decembrie 1989”, alături de doamna profesoară Daria Kustanovych, alungată din orașul Harkiv de hoardele Kremlinului, organizează sâmbăta, 13 august 2022, începând cu ora 19.00, un nou protest autorizat împotriva agresiunii rusești la scară largă ce este în plină desfășurare în Ucraina.
Acțiunea de protest se va desfășura în Piața Universității din București, la borna „Kilometrul zero al democrației”.
Pe parcursul manifestației de sâmbăta, vor continua relatările privind atrocitățile comise de forțele rusești în Ucraina.
Pe 29 iulie 2022, pentru a ascunde urmele torturilor incredibile la care au fost supuși soldații ucraineni care se afla sub protecția Convențiilor de la Haga și Geneva, hoardele ruse au aruncat în aer cu tot cu prizonieri o închisoare de pe teritoriul ocupat de la Yelenovka, atrocitate în urma căreia 53 de prizonieri au fost uciși și au ars pe loc, iar peste 70 au fost grav răniți.
Uciderea prizonierilor de război ucraineni neînarmați și aflați sub protecția Convențiilor de la Haga și Geneva nu reprezintă altceva decât un act de terorism și genocid.
În partea ocupată a regiunii Lugansk, Rusia organizează deportarea orfanilor pe teritoriul Rusiei.
Mobilizarea forțată a bărbaților - cetățeni ucraineni din teritoriile ocupate -, cât și deportarea orfanilor sunt acte de genocid împotriva poporului ucrainean.
Pe 5 august, centrala nucleară Zaporojie a fost bombardată de către ocupanți, ceea ce a condus la încălcarea standardelor de siguranța împotriva radiațiilor, respectiv la riscul de dispersare a substanțelor radioactive.
Armata rusă s-a pregătit din timp pentru o asemenea provocare armată la centrala nucleară. Toți militarii ruși (aproximativ 500 de oameni) precum și personalul Rosatom, s-au ascuns în prealabil în buncărele centrului de criza al centralei și ale centrului de asistență tehnică, aceștia arătând că s-au pregătit dinainte pentru o provocare armată la centrala nucleară.
Pe 6 august, ocupanții au lansat din nou un atac cu rachete asupra zonei în care se afla centrala nucleară Zaporojie, în urma căruia au fost avariați 3 senzori de monitorizare a radiațiilor, ceea ce a dus la imposibilitatea monitorizării radiațiilor din containerele de combustibil nuclear uzat în cazul unei scurgeri. Hoardele ruse au lovit containerele cu combustibil nuclear uzat, 174 din acestea fiind depozitate în aer liber. O catastrofă nucleară a fost evitată în mod miraculos.
Armata rusă a desfășurat tunuri de artilerie și sisteme MLRS în apropierea centralei nucleare Zaporojie din Energodarul ocupat. De aici, invadatorii bombardează zilnic orașul Nikopol, situat de cealaltă parte a râului Nipru, și orașele din apropiere. Astfel, invadatorii folosesc cea mai mare centrală nucleară din Europa ca un „scut nuclear”, realizând că Forțele Armate ale Ucrainei nu vor riposta.
În plus, în sălile reactoarelor nr. 1 și nr. 2, invadatorii au plasat echipamente militare, inclusiv explozibili, ceea ce e de facto o formă de minare a zonei. Întreaga situație poate duce inclusiv la contaminarea cu radiații a întregii Marii Negre.
Trebuie urgent să punem capăt acțiunilor teroriștilor nucleari ruși pentru a salva Ucraina, Europa și lumea de la o catastrofă nucleară. Subliniem necesitatea retragerii urgente a armatei Federației Ruse din zona instalației nucleare civile a Ucrainei - ZNPP - și instituirea unei zone demilitarizate ! În caz contrar, o catastrofă nucleară la nivel mondial nu poate fi evitată.
Nu vom închide ochii la aceste atrocități și la pericolul nuclear cauzat de hoardele Kremlinului.
Vom continua să ne manifestăm solidaritatea cu poporul asuprit de hoardele Kremlinului și nu vom uita niciodată crimele comise în prezent de ruși împotriva ucrainenilor, respectiv crimele pe care rușii le-au comis începând cu 1944 contra poporului român.
Statele ex-URSS pot fi următoarele ținte ale Kremlinului în cazul unei victorii obținute de trupele rusești în Ucraina și putem să ne trezim cu hoardele la granița țării noastre.
Veniți să fim solidari pentru a apăra pacea și independenţa Ucrainei și să salvăm de pericolul nuclear casa noastră natală!
Adunarea publică se desfășoară sub sloganul „WAR IS NOT OVER ! STOP PUTIN ! STOP RUSSIA !”, acțiune pentru care deja și-au anunțat susținerea și participarea Asociația Forumul Civic Românesc, Fundația „Ioan Bărbuș” și RePatriot, alături de vecinii noștri ucraineni refugiați în țara noastră.
Vă așteptăm!
Glorie Ucrainei ! Слава Україні!
Glorie României ! Слава Румунії!”, transmite Asociația „21 Decembrie 1989”, prin președintele Teodor Mărieș.
În această seară se iese din nou în stradă împotriva atrocităților comise de Federația Rusă! O profesoară alungată de hoardele lui Putin continuă seria relatărilor
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



