Premierul Nicolae Ciucă i-a asigurat pe reprezentanții HoReCa că țara noastră este o țară sigură, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina.
Totodată, el a punctat că România are „toate” garanţiile de siguranţă şi securitate astfel încât să poată să desfăşoare o activitate de turism care să fie în beneficiul tuturor.
„România este o ţară sigură şi România trebuie să continue să îşi dezvolte toate elementele de potenţial astfel încât turismul să joace acea pondere în interiorul Produsului Intern Brut, pe care dumneavoastră, cei care vă desfăşuraţi activitatea în domeniul HoReCa, vi l-aţi propus ca nivel de ambiţie. (...) Avem posibilitatea ca, prin turism, prin domeniul HoReCa, să ajungem la o contribuţie de aproximativ 10% din PIB. Nu suntem acolo, dar faptul că împreună căutăm măsuri, faptul că împreună lucrăm la cadrul legal şi la măsurile de protecţie şi de sprijin a activităţii din turism ne dă încredere şi speranţă că putem să atingem acest nivel de ambiţie”, a declarat, marţi, prim-ministrul Nicolae Ciucă, la conferinţa online „Turism cu Optimism”, organizată de Alianţa pentru Turism, conform Agerpres.
„România este ţară membră a Uniunii Europene, România este ţară membră a NATO, România are toate garanţiile de siguranţă şi securitate astfel încât să poată să desfăşoare o activitate de turism care să fie în beneficiul tuturor. Suntem la doi ani de pandemie, la doi ani în care activităţile s-au desfăşurat cu limitări şi restricţii şi cred că este o oportunitate astăzi să putem să ne folosim de infrastructura şi de frumuseţile pe care ţara noastră le oferă”, a precizat premierul.
În contextul invaziei Rusiei în Ucraina, premierul Nicolae Ciucă asigură HoReCa de faptul că România este o țară sigură
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 22-03-2022 12:07
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



