În vreme ce Klaus Iohannis vorbește cu președintele SUA, un lider USR merge la Ambasada Rusiei

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 12-12-2021 21:35

Actualizat: 12-12-2021 21:54

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În contextul tensiunilor ruso-ucrainene, în această săptămână, președintele SUA, Joe Biden, a purtat discuții cu președintele României, Klaus Iohannis, și cu liderii celorlalte 8 țări europene din Formatul București 9.


„Am discutat cu Președintele SUA, Joe Biden, și cu ceilalți lideri ai statelor care fac parte din Formatul București 9 (B9) despre situația îngrijorătoare de securitate în Flancul Estic al NATO și în regiunea Mării Negre. În cadrul dialogului, care confirmă valoarea acestui format de consultare și coordonare între aliați, am subliniat că menținerea unității este esențială în aceste momente. Este nevoie să ne asigurăm că NATO este pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei. Am exprimat, totodată, susținerea pentru creșterea prezenței militare a NATO și, respectiv, a Statelor Unite ale Americii în România și în zona Mării Negre, ca expresie a solidarității aliate și a Parteneriatului Strategic solid între țara noastră și SUA
.”, a anunțat Klaus Iohannis, vineri, 10 decembrie, pe Facebook.

Tot la 10 decembrie, în mod surprinzător, liderul USR Vâlcea, cel care este totodată și viceprimar al orașului Râmnicu Vâlcea, Andrei Gheorghiu, a participat la o întrevedere cu Ambasadorul Rusiei la București, Valery Kuzmin.


În contextul creșterii temerilor de război la hotarul ucraineano-rus, viceprimarul Râmnicului, Andrei Gheorghiu, a fost invitat și a participat la Ambasada Rusiei la București, unde a și vorbit despre oraș celorlalți edili din țară
, scrie Curierul de Vâlcea.

Pe 10 decembrie 2021, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România V.I. Kuzmin s-a adresat reprezentanților autorităților locale, precum și antreprenorilor români și ruși în cadrul întâlnirii «Oportunități de cooperare bilaterală» organizată la Ambasada Rusiei la București cu sprijinul «Romanian Investment Zoom Program».

V.I. Kuzmin a prezentat pe scurt problemele cheie ale relațiilor comerciale și economice globale moderne, care sunt caracterizate prin creșterea sentimentelor protecționiste și desfășurarea războaielor comerciale. S-a subliniat importanța eliminării barierelor politizate în calea dezvoltării relațiilor de afaceri bilaterale. Ambasadorul a reamintit celor prezenți că Rusia desfășoară activități sistematice pentru crearea și dezvoltarea structurilor economice de integrare, cum ar fi Uniunea Economică Eurasiatică, BRICS și altele.

Ambasadorul Rusiei i-a chemat pe reprezentanții cercurilor de afaceri din România să trateze în mod critic acuzațiile mincinoase, puse în circulație de mass-media de trend majoritar, mainstream, la adresa Rusiei despre unele intenții imaginare de a submina fundamentele democrației occidentale, și să abordeze procesul de stabilire a cooperării comerciale de pe pozițiile unui calcul pragmatic clar.

La rândul lor, participanții români au vorbit în detaliu despre potențialul economic și investițional al regiunilor lor, manifestându-și interesul pentru dezvoltarea tradiției de relații comerciale și economice reciproc avantajoase cu Federația Rusă”, se arată într-un comunicat al Ambasadei Rusiei.

[caption id="attachment_215927" align="alignnone" width="1024"] Foto: Curierul.ro[/caption]

La 11 iunie, Kuzmin a amenințat voalat România


În cazul unui conflict, al unui război între Rusia și NATO, cum va privi Rusia România? Vom trata România ca pe un membru al NATO.

Cred că acestă este destul de clar. Dacă România rămâne în NATO până la acel moment”, a declarat, în luna iunie, într-o conferință de presă, Valery Kuzmin.


Ce a transmis Administrația Prezidențială 


Președintele României, Klaus Iohannis, a participat joi, 9 decembrie 2021, la consultări cu Președintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, și cu ceilalți lideri ai statelor aliate care fac parte din Formatul București 9 (B9).

Subiectul principal al consultărilor, desfășurate telefonic, a vizat situația îngrijorătoare de securitate în Flancul Estic al NATO și în regiunea Mării Negre, context în care Președintele Joseph Biden a prezentat rezultatele discuției pe care a avut-o recent cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, precum și evaluarea sa.

Discuțiile au prilejuit un schimb de opinii cu privire la impactul acțiunilor Rusiei asupra securității aliaților și partenerilor din regiune și coordonarea între statele aliate.

În intervenția sa, Președintele Klaus Iohannis a salutat dialogul în Formatul București 9 (B9), fapt ce confirmă valoarea acestui format de consultare și coordonare între aliați, mai ales în contextul actual al provocărilor de securitate din Vecinătatea Estică a NATO.

Președintele României a subliniat importanța informării, coordonării și consultării aliaților în fața acestor provocări de securitate, evidențiind că menținerea unității statelor aliate este esențială în aceste momente.

Președintele Klaus Iohannis a reiterat necesitatea consolidării prezenței avansate a NATO pe Flancul Estic, inclusiv și mai ales la Marea Neagră, care este de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său. De asemenea, Președintele României a menționat că este nevoie să ne asigurăm că NATO este pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei.

Totodată, Președintele Klaus Iohannis a exprimat susținerea pentru creșterea prezenței militare a NATO și, respectiv, a Statelor Unite ale Americii în România și în zona Mării Negre, ca expresie a solidarității aliate și a Parteneriatului Strategic solid între România și SUA.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri