Prima ocolire est-vest a Bucureștiului, segment care face parte din Autostrada A0, este aproape gata și reprezintă o parte cheie a acesteia. Tronsonul de autostradă aflat în lucru în sudul Bucureștiului, între Bragadiru și A1, este considerat de experți ca fiind cel mai important proiect ce trebuie finalizat în 2025. Întârzierea tronsonului este de aproape 2 ani și jumătate.
Constructorul grec Aktor a reluat de curând lucrările la Lotul 3 din Autostrada de Centură A0 Sud a Capitalei. Este vorba de un tronson de circa 18 kilometri, ultimul lipsă pe porțiunea de sud. Odată finalizat tronsonul, șoferii ar putea ocoli Bucureștiul pe autostradă de la Est la Vest, de la A2 (București- Constanța) la A1 (București-Pitești).
Constructorul anunță că lucrările sunt în grafic. Tronsonul se deschide în luna aprilie
Șantierul este în prezent la un stadiu fizic de 77%, constructorul stabilind luna aprilie ca termen pentru finalizare și inaugurare.
„Proiectul este în grafic pentru a respecta termenul de finalizare și deschiderea traficului, stabilite pentru data de 15 aprilie 2025, conform programului detaliat transmis Beneficiarului”, afirmă compania din Grecia.
Până în prezent, toate porțiunile cheie de pe tronsonul de 18 kilometri au fost finalizate, mai arată compania. Dintr-un total de 260.000 de tone de asfalt necesare, 204.000 de tone au fost turnate. Restul de 54.000 de tone sunt programate în vederea finalizării între lunile ianuarie și martie a.c.
„Aproximativ 30% din parapete, sisteme ITS (Intelligent Transportation Systems), garduri de împrejmuire și consolele pentru marcaje verticale au fost instalate. Au fost montați 350 de stâlpi de iluminat din totalul de 600 prevăzuți în proiect”, mai transmite constructorul pentru Hotnews.
„Cea mai importantă și cea mai așteptată deschidere”
Așteptată inițial pentru o deschidere în 2024, bucata care completează semi-inelul sudic de autostradă ce ocolește Capitala era considerată „cea mai importantă autostradă” de către specialiști.
„Este în continuare cea mai importantă și cea mai așteptată deschidere”, a declarat Ionuț Ciurea, directorul Asociației Pro Infrastructura, pentru sursa citată. În opinia acestuia, finalizarea semi-inelului sudic al A0 este foarte așteptată nu doar de către locuitorii din București, „ci de toată zona de sud”. Așadar, impactul final este unul substanțial atât la nivel economic, cât și social.
„Dacă luăm în considerare toți oamenii care sunt negativ afectați în acest moment că nu există o legătură rapidă și modernă de a ocoli Bucureștiul, impactul va fi unul uriaș, vorbim de câteva milioane de oameni. Nu există în toată țara un proiect de finalizat mai important ca acesta în momentul de față, nu există alt ciot ca acesta de 18 kilometri care să aibă un impact mai mare, un impact imediat”, mai spune Ciurea.
Traficul va fi fluizidat considerabil
Finalizarea structurii rutiere de ocolire rapidă a Capitalei va facilita și traficul local, unul foarte intens. Practic se mută de pe actuala șosea de centură vehiculele, în special cele de tonaj greu, de tranzit, lăsând DNCB mai goală pentru uzul localnicilor. În plus, o autostradă ce ocolește Capitala va dinamiza numeroase afaceri și transportul comercial pe un coridor foarte aglomerat.
„Traficul pe această zonă este enorm, există și trafic de Bulgaria, și traficul de Craiova, de Pitești spre Portul Constanța și invers. Este un missing link (n.r. legătură lipsă) pe tot coridorul. Am și spus în 2024 că nefinalizarea ei este cel mai mare eșec”, mai explică reprezentantul Pro Infrastructura.
Fișă tehnică A0 Sud – Lotul 3
Lungime: 18 km (DN6-A1), 1 nod rutier cu A1
Cost: 853 mil lei (fără TVA)
Constructor: Asocierea Aktor – Euroconstruct Trading
Execuție începută în: noiembrie 2021 (Proiectare avizată abia în octombrie 2021)
Stadiu (ianuarie 2025): cca 77%
Contract semnat pe 14 aprilie 2019 / Licitația începută în iulie 2017.
Termen de finalizare contractual: 6.11.2023 (inițial noiembrie 2022)
Termen anunțat de constructor: aprilie-mai 2025.




















