Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a vorbit în această seară, la Antena 3, despre ce se va întâmpla cu moțiune a de cenzură și despre eventualele scenarii în care ar evolua această criză politică.
Acesta a precizat că toți cei din conducerea partidului își doresc să găsească o soluție până miercuri, în ziua votării moțiunii de cenzură și a subliniat că premierul Grindeanu este deschis la dialog.
''Miercuri, probabil, va fi moțiunea de cenzură. Probabil, pentru că eu cred că, dincolo de o persoană, Liviu Dragnea, toți cei din conducerea PSD, și slavă Domnului, am vorbit cu ei, vorbesc, e normal, își doresc să găsească o soluție până miercuri. (...) Dar se pune problema ca până miercuri, și asta m-am dus eu și am spus în Grupul parlamentar, din partea lui Sorin Grindeanu există toată dorința pentru dialog'', a spus secretarul general al Guvernului, potrivit Agerpres.
Vezi și Era timpul! CNAIR scoate la licitație construcția celei mai așteptate autostrăzi din România
Întrebat dacă urmează o eventuală discuție între Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea, Victor Ponta a spus că nu crede că se va întâmpla așa ceva, afirmând că Grindeanu este opusul a ceea ce reprezintă Dragnea, care înseamnă "trecutul PSD-ului, știți stilul acela, baron local, care vine, care stă pe la spate'.
Victor Ponta a prezentat trei scenarii spre care ar putea evolua criza politică actuală, dar a punctat că în oricare dintre situații PSD va avea de pierdut, iar Klaus Iohannis va câștiga "fără să facă nimic', după ce a avut un "moment extraordinar' al mandatului său, respectiv vizita în SUA.
Vezi și A ieșit la iveală! Din ce motiv a plecat Corina Drăgotescu de la România TV
Primul dintre scenariile la care a făcut referire secretarul general al Guvernului este acela în care moțiunea nu va întruni numărul de voturi, moment în care premierul în funcție va merge joi la sediile PSD și ALDE pentru a purta discuții în vederea formării Guvernului Grindeanu II și va solicita prezența în Executiva unor "oameni mai buni, care se pricep, nu miniștri pe care îi aducem de la Teleorman să fie obedienți'' și va face o etapizare a lucrurilor realiste din programul de guvernare.
Al doilea scenariu este acela în care moțiunea de cenzură va trece, iar Sorin Grindeanu și echipa sa își vor continua activitatea până la momentul în care președintele Klaus Iohannis va desemna un candidat la funcția de prim-ministru, care va obține votul în Parlament.
Vezi și Grindeanu, acuzații grave la adresa lui Dragnea! De ce a vrut liderul PSD ca moțiunea de cenzură să aibă loc astăzi
Secretarul general al Guvernului a făcut referire și la un al treilea scenariu, respectiv acela în care președintele Iohannis va desemna doi candidați pentru funcția de premier, care să fie respinși de către majoritatea PSD și să se ajungă, în toamnă, la alegeri anticipate, pe care le va organiza Guvernul Grindeanu, dar cu "un PSD rupt în două''.
Victor Ponta și-a exprimat speranța că până miercuri se va găsi o soluție de rezolvare a crizei și a catalogat momentul politic actual ca fiind unul "iresponsabil".
El a ținut să puncteze că nu a dorit să fie secretar general al Guvernului, dar că a fost sunat de Sorin Grindeanu, care i-a cerut ajutorul și că și-a asumat toate riscurile atunci când a acceptat să ocupe această funcție.
"Să fie foarte clar: Nu mi-am dorit, nu m-am gândit măcar să fiu secretar general Guvernului, nici acum, nici în altă situație, până joi. Astăzi este duminică, joi nu mă aflam în țară. (...) M-am întors joi seara, pentru că joi dimineața domnul Grindeanu, după faimosul CEx de miercuri și după ce a anunțat foarte clar: domnule, nu cedez, pentru că am dreptate, m-a sunat și mi-a zis: am nevoie de ajutor. Și am spus: Sorin, d-le prim ministru, cred că aveți dreptate în ceea ce faceți și cu orice risc, asta însemnând că o să fiu dat afară din PSD, (...) mi-am asumat acest risc, am venit joi seara, și de vineri sunt în echipa premierului Grindeanu, pentru o perioadă limitată de timp'', a arătat Victor Ponta.
Inedit! Ce se va întâmpla cu moțiunea de cenzură și ce scenarii și-a făcut Ponta
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



