Un bărbat de 73 de ani, pacient la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” a fost umilit, trântit și jignit de o infirmieră și un brancardier, ororile fiind filmate și transmise pe o rețea de socializare. Brancardierul și o infirmieră au fost protagoniștii acestui comportament inacceptabil, iar în urma audierilor în fața Comisiei de Disciplină, au fost concediați. Deși au încercat să-și justifice acțiunile și să obțină îngăduință, decizia a fost una fermă, și anume, încetarea contractelor de muncă pentru cei doi.
Conducerea Spitalului Municipal Bârlad a anunțat deschiderea unei anchete interne în urma incidentului șocant filmat cu telefonul mobil de către un pacient, dar surprins și pe camerele de supraveghere ale instituției spitalicești. Doi angajați ai unității sanitare au fost filmați în timp ce tratau cu brutalitate și adresau injurii unui bătrân care ajunsese în urgență și nu se putea ține pe picioare.
Vezi și: Familia bătrânului din Bârlad, în stare de șoc! Fiica pacientului: „Cum să îmbrâncești și să trântești un om bătrân, bolnav?!”
Infirmiera și brancardierul s-au ales cu desfacerea contractului de muncă
Celor doi angajați li s-au solicitat note explicative și s-a demarat procedura disciplinară, Comisia de disciplină întrunindu-se în data de 2.02.2024. Managerul spitalului, în urma propunerii Comisiei de Disciplină, a luat această măsură drastică pentru a transmite un mesaj clar: comportamentul abuziv nu va fi tolerat în instituțiile medicale. Incidentul a stârnit indignare și condamnare din partea comunității locale, iar conducerea spitalului a promis că va lua măsuri pentru a asigura un mediu sigur și respectuos pentru toți pacienții.
„Ȋn urma apariției în spatiul public, în cursul zilei de 25 ianuarie 2024, a unei înregistrări audio-video, în care doi salariați din cadrul Compartimentului Primire Urgențe (un brancardier și o infirmieră) mobilizează necorespunzător un pacient vȃrstnic, asociat cu un limbaj neadecvat, conducerea s-a autosesizat și a demarat o anchetă internă pentru analizarea situației.
Ȋntrucȃt astfel de comportamente nu sunt tolerate de conducerea instituției, în urma cercetării disciplinare a celor doi salariați, Comisia de Disciplină a propus managerului unității sancționarea cu desfacerea contractelor individuale de muncă a celor doi angajați, pentru grave abateri disciplinare. Ȋn acest context, managerul instituției a dispus încetarea raporturilor de muncă, începȃnd cu data comunicării deciziilor, respectiv 20.02.2024”, arată bdbnews.ro
Citește și: O badantă româncă a fugit cu toți banii unui bătrân de 88 de ani, pe care l-a abandonat în mașină. Cazul care a îngrozit Italia!
















