Uniunea Europeană dorește să își crească eficiența energiei în România. Conform mai multor date consumul de energie în clădiri reprezintă 40% din consumul de energie în total în Europa.
"În acest an a fost aprobată Directiva Europeană privind Performanţa Energetică a Clădirilor, care a fost publicată în iulie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar statele membre au la dispoziţie 20 de luni pentru a o prelua în legislaţiile naţionale", a spus oficialul ANRE.
Aici ne este arătat că această directivă prevede o nouă țintă pentru a putea spori eficiența energetică, ca aceasta să fie de 32,5% pentru anul 2030.
Vezi și
Ieri a intrat în vigoare! La ce au interzis FARMACIILE-Pot încasa amenzi de până la 100.000 de lei
Realitatea TV nu este singura televiziune cu datorii! Suma uriașă pe care o datorează PRO TV statului român
Cine este, de fapt, Marian „Ceaușescu”, celebrul protestatar #Rezist care l-a apostrofat pe Valer Dorneanu – I s-a adus aceeași acuzație ca lui Nicolae Ceaușescu
Informații noi din partea ANRE! Ce schimbări radicale va face Uniunea Europeană
Trending

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial



