Poliţiştii din Ilfov au identificat şi au adus la audieri doi bărbaţi care ar fi săvârşit tentativa de furt asupra soţiei şi fiului jurnalistului Rareş Bogdan în momentul în care urcau în maşină, au declarat, pentru AGERPRES, surse apropiate anchetei.
În urma apariţiei, la data de 27 iunie, pe internet, a unor informaţii despre acest caz, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt, sub directa supraveghere a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Veşi şi Milioane de români sunt vizați! Începând de luni, se aplică această Ordonanță de Urgență a Guvernului
DOCUMENT. Avem plângerea penală depusă la Parchetul General, împotriva președintelui Iohannis! Șeful statului, acuzat de comiterea a 4 infracțiuni, pentru că nu a revocat-o pe șefa DNA! Care sunt acestea
Informaţii noi în cazul atacului asupra familiei jurnalistului Rareş Bogdan: Autorităţile au prins primii suspecţii
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



