Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat pentru News.ro că există cerere din ce în ce mai mare pentru posturile de rezerviști voluntari din armata română. De asemenea, ministrul spune că a optimizat veniturile pe care le primesc în perioada când nu se află în instrucţie sau cele din perioada de instrucţie.
„Am avut pentru zona de rezervişti voluntari, am avut 440 de locuri rămase de anul trecut şi am făcut o campanie în ianuarie-februarie de înscrieri, am avut 1400 de dosare, deci asta înseamnă că este o cerere din ce în ce mai mare pentru zona militară, sigur că trebuie să mai îmbunătăţim şi noi condiţiile de salarizare, dar le-am îmbunătăţit şi cred că asta a fost un succes.
Am văzut, de asemenea, am fost într-o mare unitate militară din teritoriu unde erau scoase la concurs vreo 20 de posturi şi aveau 80 de dosare, depuse, asta îmi spune că există o tendinţă de creştere, sigur că va trebui să lucrăm un pic la sistemul de salarizare pentru că, lumea nu ştie, din nefericire modul în care sunt plătiţi militarii este unul sub nivelul misiunii pe care o au. Vă dau un singur exemplu: un militar profesionist are echivalarea în sistemul civil 0 bază, adică muncitor necalificat, nu este normal să se întâmple asta. Încerc să schimbăm aceste lucruri refăcând sistemul de salarizare din Armată şi corelându-l cu adevărat cu sacrificiile care se cer unui militar.
Am optimizat cele legate de voluntari, rezervist- voluntar, am optimizat veniturile pe care le primesc în perioada când nu se află în instrucţie sau cele din perioada de instrucţie, încercăm să ne adaptăm şi la nivelul de aspiraţie al populaţiei, pentru că acesta este un lucru esenţial pentru a putea aduce resursă umană de calitate”, a declarat Ministrul Apărării pentru News.ro.
'Înghesuială' la posturile de rezerviști voluntari! Ministrul Apărării anunță că este o cerere din ce în ce mai mare
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



