Ingrid Mocanu, fosta şefă a Direcţiei de avizare din Ministerul Justiţiei, lansează un atac greu la adresa liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Aceasta susţine că Tăriceanu a contribuit la construirea Statului Paralel şi enumeră câteva acţiuni care au ajutat în acest sens.
„Domnul Tăriceanu a luptat cu Statul Paralel de îl doare gura: noroc că ”a înfrânt” după ce și-a văzut sacii în căruță.
Păi să vedem cam ce a făcut domnul Tăriceanu pentru Statul Paralel, dacă tot zice lumea că Dragnea ”tăia porci” la K2?
1. A fost vicepreședinte CSAT în 2005 când s-a adoptat hotărârea prin care corupția a fost asimilată siguranței naționale, moment în care s-au pus bazele pentru milioane de interceptări pe siguranță națională pentru toți cetățenii;
2. A numit-o pe Macovei ministru al justiției;
3. A adoptat Legea 247/2005 prin asumare, FĂRĂ DEZBATERE PARLAMENTARĂ (care cică acum ar fi obligatorie), cea care i-a permis lui Macovei să schimbe toți șefii parchetelor peste noapte;
4. Nu a scos un sunet când Macovei a schimbat tot în justiție, inclusiv când a propus-o pe Kovesi procuror general, el fiind prim ministru;
5. Nu a demis-o pe Macovei, deși Parlamentul a adoptat o moțiune simplă împotriva ei.
Așadar, după ce a contribuit cu vârf și îndesat la construirea Statului de Drepți, dar a fost dat afară de Băse de la masa șmecherilor, acum urlă că oamenii trebuie să stea prin pușcării nevinovații, până catadicsește el să facă ceva, după ce urlă în van că luptă cu cineva (nu știm cum și nici cu cine), pentru prostirea Nației.
Domnule Tăriceanu! Cine scapă o dată de Statul de Drepți pentru că așa au vrut ei, paralelii, știind pe profil că așa veți reacționa, nu mai scapă a doua oară!
#dedatcugurasuntembunitoți
#cufaptelestămmaiprost”, scrie Mocanu, pe Facebook.
Vezi şi Ponta pregăteşte pasul următor: Cine este şi ce avere are omul pe care Pro România îl vrea premier
Reportaj. Între parfum de tei întârziat, valuri, nori și praf de pușcă
Detalii nespuse! Unde lucrează nora Vioricăi Dăncilă
Ingrid Mocanu îl desfiinţează pe Tăriceanu: ''A luptat cu Statul Paralel de îl doare gura: noroc că ”a înfrânt” după ce și-a văzut sacii în căruță.''
Trending

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

15:32Social
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

18:37Politica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean
Articole Similare

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual



