Mai exact, el nu poate fi înstrăinat în primii cinci ani de la cumpărare, așa cum nu poate face obiectul unor executări silite, altele care nu au legătură cu finanțarea "Prima Casă".
Cu toate acestea, interdicția nu este tocmai absolută, existând și unele posibilități de a o fenta. Una dintre metode ar fi ca altcineva să preia apartamentul drept client al programului (novație).
Apoi, creditul ar putea fi rambursat anticipat, dar există și posibilitatea de a cumpăra o a doua casă prin program, prima putând fi vândută altcuiva, informează avocatnet.ro.
Vezi și Atenție! Unde lucrează Elena Băsescu și ce SALARIU are fiica fostului președinte
Ce condiții i-a pus Florin Georgescu lui Liviu Dragnea pentru a accepta funcția de premier


















