Simona Halep și-a realizat cel mai mare vis al său. Românca este oficial cea mai bună jucătoare din lume, după ce a învins-o pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele turneului de la Beijing. Deși a pierdut finala împotriva Carolinei Garcia, Halep a urcat pe prima poziție din clasamentul WTA.
Pentru a ajunge la această performanță, familia Simonei a cheltuit o adevărată avere. Aceștia ar fi investit 500 de mii de euro în cariera fiicei lor, bani ce s-au întors înzecit odată cu rezultatele jucătoarei.
Potrivit Cancan, Halep a acumulat o avere imensă, cifrată undeva pe la 20 de milioane de euro, bani pe care Simona i-a investit cu cap. Până acum, jucătoarea și-a construit o vilă impresionantă în Constanța, a început construcția unui hotel în Mamaia, și-a deschis o cafenea tot în Constanța și a achiziționat hotelul Drachenhaus, din Poiana Braşov, cu aproape 2 milioane de euro.
La capitolul automobile de lux, Simona Halep se răsfaţă, aceasta fiind posesoarea unei mașini ce valorează aproximativ un milion de euro, iar de curând, Simona a decis să investească în sport, mai exact în hochei pe gheaţă.
Vezi și EXCLUSIV! Detalii neștiute despre Mara Mareș, cel mai tânăr deputat liberal – ce le promite tinerilor liberali
Totul despre Dacia INTERZISĂ de autorități! Modelul despre care puțini români știu că există
Fetele noastre scriu istorie și dau o mega-lovitură: Câți bani vor primi Halep și Sorana pentru prezența în sferturile de la Beijing
Interesant! Ce avere impresionantă a acumulat Simona Halep și în ce sport s-a decis să investească
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

circa 1 oră în urmăActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

35 minute în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



