Proiectul are o valoare totală de 45 de milioane de euro și are ca obiectiv dezvoltarea unui Terminal de cereale de 200 000 de tone, în Portul Constanța. Banii pentru demararea proiectului s-au obținut prin finanțări din partea Raiffeisen Bank şi EximBank România, prin garanția emisă de EximBank, iar restul de 8 milioane de euro, a fost contribuție proprie.
Potrivit unui comunicat remise redacției Bugetul.ro, terminalul va fi construit în Dana 80 a Portului Constanța, cea mai adâncă dană de la Marea Neagră și va marca o premieră în România: va crea posibilitatea încărcării la capacitate totală a celor mai mari nave de transport cereale, tip Panamax şi Cape Size, până la 120.000 tdw. De asemenea, va lega Portul Constanța cu cele mai importante piețe de export pentru cereale din Asia şi va crește importanța acestuia în regiune.
De asemenea, compania dorește să dezvolte o capacitate de export de 3 milioane de tone, în primă fază, pentru ca mai apoi, să ajungă la 10 milioane de tone. Terminalul va crește semnificativ atractivitatea zonei și va ajuta la crearea locurilor de muncă de înaltă calificare.
Proiectul este considerat unul de importanță strategică şi este inclus în Master Planul General de Transport al României, aprobat prin HG 666/2016, precum şi în Master Planul Portului Constanța. Totodată, acesta este integrat într-un proiect de dezvoltare privind infrastructura feroviară prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Consultanța juridică în procesul de finanțare a fost asigurată de biroul din București al Wolf Theiss Rechtsanwälte GmbH & Co KG, acționând în numele finanțatorilor, şi de către Mareş, Danilescu & Mareş, în numele Comvex S.A.
Vezi și Dragnea a făcut un anunț uimitor! Căror angajați NU le va mai fi impozitat salariul
Lidl are concurent! Un nou gigant își va face apariția pe piața românească


















