Jurnalista Ioana Ene Dogioiu a comentat într-un editorial noua mutare făcută de Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, în scandalul gunoaielor cu compania Romprest.
”Scandalul Romprest se încheie, de fapt, cu o capitulare a dnei Armand în fața companiei de salubritate Romprest, împachetată într-un mesaj victorios pe care realitatea nu îl susține. Mai mult, pune bazele continuării contractului până la finalizarea lui, fără șanse de reziliere.
Ca să fie foarte bine înțeles de la început, protocolul de vineri intre Primărie și Romprest nu se refera la toată activitatea de salubritate, ci doar la curățenia stradală și numai pentru lunile septembrie și octombrie, după care urmează o nouă negociere. Colectarea gunoiului rămâne la fel.
Protocolul nu se referă la nicio scădere de tarife, ci la o scădere de prestații. Care prestații?
HCL 129/2021 prin care dna Armand ar fi fost mandatată de Consiliu să discute cu Romprest eficientizarea activității și la care protocolul de vineri face în mod expres trimitere in preambul, vorbește de reducerea suprafețelor curățate.
Protocolul se refera însă la program și frecvențe. Deci, înțelegem că salubristii vor acționa mai rar conform unui program redus. Dna Armand se referă tot la frecvențe, însă anexele explicative scapă transparenței domniei sale.
Punctajul susținătorilor dnei Armand este că au fost eliminate prestațiile fictive. Aici sunt două aspecte.
Pe de-o parte, numărul prestațiilor minime este prevăzut de Regulamentul de salubritate al PMB, care pe fiecare tip de stradă spune de câte ori și în ce fel trebuie făcut curat, de la măturare, la spălare, rigole etc Scăderea sub acest număr, de exemplu cu 68% în cazul spălării străzilor, este o încălcare a Regulamentului.
Deci dacă aceste servicii erau fictive, soluția nu era să fie eliminate prin încălcarea Regulamentului, ci trebuia remediată situația prin efectuarea lor corectă.
Erau fictive? Despre prestațiile fictive se vorbește ca despre teroriștii din decembrie ’89. Foarte posibil să fie, după cum zice dna Armand, numai că Primăria nu le-a documentat. Dacă o făcea, putea să fie de ceva vreme cu acțiunea de reziliere în instanță sau avea o pârghie foarte serioasă pentru o renegociere reală a contractului. Raportul Ministerului Finanțelor nu e opozabil Romprest, iar Raportul ANRSC e în instanță.
Nici acum în actele oficiale nu se vorbește despre vreo reducere de prestații pe motive imputabile Romprest, ci bugetare, ca să se încadreze Primăria în buget. De altfel, reducerea de prestații a fost ceruta de Primărie.
În ce măsură împuternicirea acordată dnei Armand prin HCL acoperă semnătură domniei sale pe Protocol este discutabil din cele două motive arătate mai sus.
Deci, în următoarele două luni, Romprest va curăța mai puțin, cât pentru 12,5 milioane. Recuperează și datoriiile pentru curățenia stradală prestată pe iunie, iulie și chiar august, când dna Armand a mai angajat două firme. Cele mai vechi fac deja obiectul acțiunilor de executare silită.
Dna Armand invoca faptul că ar fi plătit 49 de milioane pentru 5 luni. Numai pentru Romprest, pentru că se adaugă și Rebu. Și acesta a fost prețul murdăriei, nu al curățeniei pentru cea mai bogată primărie din țară”, spune Ioana Ene Dogioiu, într-un articol publicat pe Spotmedia.ro.


















