ioana mihaila1

sursa foto:  facebook

Ioana Mihăilă atrage atenția: ‘Trebuie să așteptăm un control bun al pandemiei pentru a reveni în școli în format întreg al claselor’

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, apreciază că revenirea la şcoală a tuturor elevilor va putea avea loc doar atunci când vor exista „un control bun al pandemiei” şi o incidenţă „extrem de scăzută” a cazurilor de COVID-19, lucruri care, în opinia sa, nu se vor întâmpla în următoarele două săptămâni.

„Cu ministrul Educaţiei am discutat despre revenirea la şcoală pentru clasele terminale şi pentru clasele din învăţământul special, iar dacă ne vom afla într-o situaţie absolut favorabilă, în care incidenţa să fie mult, mult scăzută, atunci da, va putea fi pe masa opţiunilor şi revenirea claselor.

Dar ar trebui ca pandemia să fie foarte, foarte bine controlată şi incidenţa să fie extrem de redusă, ceea ce nu cred să se întâmple chiar în două săptămâni. (…) Şcolile funcţionează pentru clasele terminale şi pentru clasele primare şi, de asemenea, în învăţământul special, dar cred că trebuie să aşteptăm un control bun al pandemiei pentru a reveni în şcoli în format întreg al claselor”, a declarat Mihăilă miercuri seara, la TVR1.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, declarase marţi că este posibil ca, peste două săptămâni, să înainteze o propunere de revenire la şcoală a tuturor elevilor, informează agerpres.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare