sursa foto:  clinicamedena.ro

Ioana Mihăilă: ‘Scopul nostru este ca în aceste luni de relaxare și de reducere a presiunii pe sistemul sanitar să putem primi, diagnostica și trata cât mai mulți pacienți care nu suferă de COVID-19’

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că în această perioadă „de relaxare şi de reducere a presiunii pe sistemul sanitar” scopul este acela ca spitalele să poată primi, diagnostica şi trata cât mai mulţi pacienţi non-COVID, care suferă de alte afecţiuni.

„Din acest motiv am şi modificat în urmă cu câteva luni ordinul care reglementa modul în care pacienţii sunt internaţi şi trataţi în spitale, tocmai pentru a încuraja spitalele să îşi dezvolte şi circuite COVID-19 şi circuite pentru pacienţi non-COVID.

Am accelerat acest proces în această săptămână, pentru că ne aşteptăm şi suntem, de fapt, pe o pantă descendentă a pandemiei, iar scopul nostru este ca în aceste luni de relaxare şi de reducere a presiunii pe sistemul sanitar să putem primi, diagnostica şi trata cât mai mulţi pacienţi care nu suferă de COVID-19. (…) Aşa cum am spus şi referitor la ordinul de care am discutat şi la acţiunile pe care le-am întreprins, încurajăm spitalele să îşi dezvolte circuite COVID-19 şi circuite pentru pacienţi non-COVID, pentru a avea o flexibilitate şi a acţiona cât mai repede în sensul creşterii accesului pacienţilor cu afecţiuni non-COVID la servicii medicale,” a afirmat Mihăilă.

Ministrul Sănătăţii a spus că în această săptămână a trimis solicitări către managerii spitalelor care tratează pacienţi COVID pentru a afla care este intenţia acestora dar şi nevoia de asistenţă din partea DSP-urilor pentru a „se conforma cât mai rapid” la nevoia de a accepta pacienţii care suferă de alte afecţiuni.

„În această săptămână am trimis de la nivelul Direcţiei de Asistenţă Medicală solicitări către managerii tuturor spitalelor care tratează pacienţi COVID pentru a afla care este intenţia lor dar şi nevoia de asistenţă din partea direcţiilor de sănătate publică pentru a se conforma cât mai rapid la nevoia de a accepta pacienţii non-COVID”, a arătat Ioana Mihăilă, informează agerpres.ro

Citește și:

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, deslușește enigma privind raportarea morților de Covid-19: ‘S-au analizat mai multe surse de informații’

Ioana Mihăilă: ‘Nu aș căuta neapărat vinovați pentru aceste diferențe de raportări – au existat și există de la începutul pandemiei până în acest moment.

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare