Referendumul pentru familie nu a fost validat, dat fiind că nu a trecut pragul legal de prezență, minim 30%.
Astfel, Constituția nu va fi revizuită, așa cum a fost votată în Parlament. În Constituție va rămâne, în continuare, termenul de „soți”, referitor la casătorie.
Ion Cristoiu a analizat motivul pentru care PSD nu s-a implicat în referendum. Totul a pornit de la Bruxelles, de unde Liviu Dragnea a primit ordin să nu scoată lumea la vot. În plus, Klaus Iohannis a primit și el o veste proastă, e de părere Cristoiu. Pentru că referendumul nu a trecut, nici potențialul referendum pe justiție, cu care tot amenință președintele, nu va avea șanse de reușită, scrie Știripesurse.ro.
„România rămâne dependentă de mașinăriile de partid. PSD nu a mișcat un deget pentru scoaterea oamenilor la vot. PSD nu a vrut să se miște acum. La europarlamentare e de ajuns să pocnească din degete. PSD nu a făcut nimic pentru a ieși la vot. La ce îi ajuta PSD-ului să treacă acest vot? Intra într-un conflict înfiorător cu socialiștii europeni. PSD e un uriaș câștigător, pentru că referendumul e arma președintelui. Președintele amenința cu un referendum pe justiție. Mai amenință Iohannis că mai face referendum, după acest eșec?
S-a primit clar mesaj de la Liviu Dragnea, de către baroni, să nu se scoată lumea la vot.”, a spus Ion Cristoiu.
Vezi și Carrefour închide încă un supermarket. Ce retailer îi va lua locul
Ion Cristoiu aruncă bomba! Mesajul clar pe care l-a trimis Liviu Dragnea baronilor
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 08-10-2018 09:22
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



