Funcția de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ al lui Ionel Arsene, condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare cu executare, în dosarul în care era judecat pentru trafic de influenţă s-a încheiat joi, după ce Prefectul judeţului Neamţ, Adrian Niţă, a semnat ordinul privind încetarea mandatului.
Prefectul judeţului Neamţ, Adrian Niţă, a declarat joi, pentru News.ro că a semnat în cursul zilei ordinul privind încetarea mandatului de presedinte al Consiliului Judeţean Neamţ al lui Ionel Arsene.
”Urmare a faptului că au fost îndeplinite toate condiţiile procedurale prealabile prevăzute de O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în sensul că secretarul general al judeţului Neamţ a înaintat astăzi instituţiei noastre referatul constatator nr. 7927 din 16.03.2023, alături de toate înscrisurile din care rezultă motivul legal al propunerii, a fost emis Ordinul prefectului nr. 96 din 16.03.2023 privind încetarea mandatului de presedinte al Consiliului Judeţean Neamţ al domnului Ionel Arsene”, a declarat Adrian Niţă.
Potrivit prefectului, Ionel Arsene îşi delegase atribuţiile, în urmă cu mai mult timp, unui vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. CJ Neamţ urmează să se întrunească într-o şedinţă, vineri, pentru a stabili cine va conduce, interimar, instituţia.
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a fost condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare cu executare, în dosarul în care era judecat pentru trafic de influenţă. Decizia definitivă a Curţii de Apel Braşov reduce din condamnarea iniţială, primită la Bacău, care era de opt ani şi patru luni. Arsene nu a fost găsit la adresele cunoscute, fiind dat în urmărire, scrie news.ro
Ionel Arsene a rămas fără 'scaun'! Prefectul de Neamț l-a demis din funcția de președinte al Consiliului Județean
Autor: Nicu Pătrașcu
Publicat: 17-03-2023 10:15
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



