Un jurnalist din România vine cu o ipoteză nucleară, care aruncă-n aer cazul Caracal! Acesta susține că fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, ar avea legături cu această speță.
Jurnalistul Mirel Curea a lansat o teorie-surpriză în emisiunea „Descoperiți”, de la Antena 3.
„Serviciile de Informații foarte prezente în zonă, nu mai explic de ce, contrainformativ zona aceea este una dintre cele mai protejate din lume, ținând cont de importanța obiectivului de la Deveselu, Serviciile de Informații Românești au dat toate informațiile pe care le-au avut cu privire sau în măsură să elucideze acest caz. Lucrul ăsta îl știu de la un ofițer de informații, care este specializat în protecția unor obiective de acest fel și care are și ceva informații de la camarazi din zona respectivă”, susține jurnalistul.
„Îl vedeam pe domnul Cumpănașu cum devine prezidențiabil, neavând nicio șansă să devină președintele României, dar rupând votul dintr-o anumită zonă. Și acolo e mâna lui Coldea. Văd jocul lui”, mai spune Mirel Curea.
Vezi și
Vești uriașe! Mii de români se pot pensiona mai devreme
Ipoteza care aruncă-n aer cazul Caracal! Florian Coldea, implicat?
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 06-10-2019 12:15
Trending

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

19 marPolitica
Călin Georgescu, criticat fără perdea de fosta voce BOR. Afirmația sa despre război l-a activat pe Vasile Bănescu

19 marActual
Electrocasnicele „economie” care îți umflă factura de curent. Plătești mai puțin când le cumperi, dar vei achita mai mult, pe termen lung

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marActual
[P]Cele mai frecvente probleme cu imobilizatorul auto – simptome, cauze și ce ai de făcut?

circa 1 oră în urmăSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani
Articole Similare

19 marActual
Electrocasnicele „economie” care îți umflă factura de curent. Plătești mai puțin când le cumperi, dar vei achita mai mult, pe termen lung

19 marActual
[P]Cele mai frecvente probleme cu imobilizatorul auto – simptome, cauze și ce ai de făcut?

18 marActual
Gheorghe Mărmureanu anunță când ar urma să aibă loc următorul mare cutremur în România. Cel mai cunoscut seismolog român a dat verdictul

18 marActual
Cât te costă să treci pe GPL acum, în 2026. Tot mai mulți șoferi fac conversia la gaz, după ce benzina și motorina s-au scumpit

18 marActual



