Un jurnalist din România vine cu o ipoteză nucleară, care aruncă-n aer cazul Caracal! Acesta susține că fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, ar avea legături cu această speță.
Jurnalistul Mirel Curea a lansat o teorie-surpriză în emisiunea „Descoperiți”, de la Antena 3.
„Serviciile de Informații foarte prezente în zonă, nu mai explic de ce, contrainformativ zona aceea este una dintre cele mai protejate din lume, ținând cont de importanța obiectivului de la Deveselu, Serviciile de Informații Românești au dat toate informațiile pe care le-au avut cu privire sau în măsură să elucideze acest caz. Lucrul ăsta îl știu de la un ofițer de informații, care este specializat în protecția unor obiective de acest fel și care are și ceva informații de la camarazi din zona respectivă”, susține jurnalistul.
„Îl vedeam pe domnul Cumpănașu cum devine prezidențiabil, neavând nicio șansă să devină președintele României, dar rupând votul dintr-o anumită zonă. Și acolo e mâna lui Coldea. Văd jocul lui”, mai spune Mirel Curea.
Vezi și
Vești uriașe! Mii de români se pot pensiona mai devreme
Ipoteza care aruncă-n aer cazul Caracal! Florian Coldea, implicat?
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 06-10-2019 12:15
Trending

23 sepEconomie
Se schimbă rovinieta, de la 1 octombrie 2026. Cât vor avea de plată românii

23 sepPolitica
Nicolae Ciucă și fabrica de nave spațiale militare. De la premier, politicianul a ajuns acum și afacerist

23 sepEconomie
Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară

23 sepEconomie
RCA nou pentru șoferii români. Ce este Ominimo și cum funcționează conceptul inedit

circa 1 oră în urmăEconomie
Românii care nu vor mai fi nevoiți să mai plătească impozit pe teren. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

08:00Politica
Claudiu Manda, primele declarații după ce Siegfried Mureșan l-a făcut de rușine. Ce a spus soțul Liei Olguța Vasilescu

23 sepPolitica
Emil Constantinescu, la un pas să fie asasinat. Urma să fie executat în zona Universității, abia de curând a povestit experiența marcantă

08:30Economie
Începe valul de concedieri la Orange România. CEO-ul a făcut anunțul despre disponibilizări

23 sepEconomie
Al doilea val de scumpiri, anunțat de BCE. Ce trebuie să știe fiecare român

23 sepEconomie
De ce și-a luat Albalact 2 milioane de euro amendă. Consiliul Concurenței a primit victorie în instanță
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Sectorul 5 a pornit Studiul de Fezabilitate pentru linia de metrou M7

13:07Economie
Curs valutar BNR 24 septembrie 2026: Euro scade ușor, dolarul urcă

06:30Horoscop
Horoscop financiar 24 septembrie — previziuni complete

23 sepEntertainment
După moda silicoanelor, vine cea a reducției mamare. Simona Halep și Nicoleta Luciu sunt doar câteva dintre vedetele care au apelat la procedura chirurgicală

23 sepActual



