sursa foto:  hongkongfp.com

Jens Stoltenberg: ‘Nu vedem China ca un adversar. NATO este o alianță a Europei și a Americii de Nord, dar provocările cu care ne confruntăm sunt globale și trebuie să le abordăm în mod integrat, în NATO’

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a precizat că Alianţa Nord-Atlantică nu vede China ”ca un adversar”. ”Vom continua să avem relaţii cu China când este în interesul nostru”, a afirmat el. Acesta a menţionat că, în contextul actual, trebuie evaluată ”dependenţa de toate regimurile autoritare”. 

În această dimineaţă am abordat şi tema provocărilor care vin din partea Chinei la adresa securităţii şi cum trebuie să ne consolidăm rezilienţa. NATO este o alianţă a Europei şi a Americii de Nord, dar provocările cu care ne confruntăm sunt globale şi trebuie să le abordăm în mod integrat, în NATO.

Nu vedem China ca un adversar, vom continua să avem relaţii cu China când este în interesul nostru, nu în ultimul rând să transmitem poziţia noastră comună asupra războiului ilegal al Rusiei în Ucraina. Deci rămânem cu o viziune clară, astăzi miniştrii au luat în considerare dezvoltarea militară ambiţioasă a Chinei, dezvoltările tehnologice şi activităţile hibrid şi cibernetice în creştere.

Războiul din Ucraina a demonstrat dependenţa periculoasă de gazul rusesc, aceasta ar trebui să ne facă să evaluăm dependenţa de toate regimurile autoritare, nu în ultimul rând de China, ca lanţ de aprovizionare, tehnologie şi infrastructură. Vom continua, desigur, relaţiile economice şi comerţul cu China, dar trebuie să fim conştienţi de dependenţa noastră, să ne reducem vulnerabilităţile şi să gestionăm riscurile”, a afirmat Jens Stoltenberg, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti.

El a arătat că miniştrii de Externe au subliniat importanţa respectării liniilor directoare privind rezilienţa NATO şi menţinerea avantajului tehnologic, adăugând că se va continua cooperarea cu partenerii din regiunea indo-pacifică şi cu Uniunea Europeană.

Miniştrii au discutat şi despre terorism, cea mai directă ameninţare asimetrică la securitatea noastră. Recent am văzut acest lucru cu atacul oribil din Istanbul. Miniştrii au fost de acord că trebuie să ne continuăm eforturile pentru a combate această ameninţare”, a precizat Stoltenberg, conform news.ro.

Vezi și:

Jens Stoltenberg atrage atenția: ‘Ucraina are câștiguri semnificative, dar nu trebuie să subestimăm Rusia. Rachetele rusești și dronele continuă să atace orașele ucraienene’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare