Justiția rămâne mâna hâdă a unui regim odios, cel puțin în cazul uciderii lui Gheorghe Ursu (opinie)

Judecătorii de la Înalta Curte au decis, joia trecută, achitarea torționarilor disidentului Gheorghe Ursu, ofițerii de Securitate Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș. La aproape 34 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, motivarea judecătorilor este una scandaloasă și legitimează, fără doar și poate, un regim criminal, de tristă amintire.

Argumentele aduse de judecătorii Instanței Supreme par a fi copiate de la o instanță comunistă. Magistrații afirmă în motivare că Gheorghe Ursu nu a fost un opozant al regimului ceaușist, ci îl prezintă un infractor de drept comun, un combinagiu cu valută, ceea ce este cu adevărat revoltător.

De altfel, la aceeași strategie a recurs și regimul Ceaușescu, pentru a-și spăla crimele, aceea de a-i transforma pe opozanți în infractori de drept comun. Acum, Înalta Curte șterge cu buretele, cu aceleași argumente, crimele unei dictaturi mizerabile.

Dar pentru a vă lămuri, le predau cuvântul judecătorilor de la Înalta Curte, care au considerat că Gheorghe Ursu nu a fost o <<„persoană căzută sub puterea adversarului” atât timp, cât opiniile sale despre regimul comunist și conducerea de stat și de partid nu au fost făcute publice, iar arestarea sa nu a fost dispusă de organele statului pentru opiniile pe care le-a consemnat în jurnalul său intim (așa cum s-a reținut anterior, victima a fost cercetată în stare de libertate pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste, prevăzută de art. 166 din Codul penal), ci pentru o infracțiune de drept comun, respectiv operațiuni interzise cu mijloace de plată străine>>.

Fragment din motivarea ÎCCJ în cazul achitării torționarilor lui Gheorghe Ursu:

<<(…) Dintre toate categoriile prevăzute de lege, victima H s-ar putea încadra doar în categoria persoanelor căzute sub puterea adversarului, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, astfel că analiza îndeplinirii condiției prevăzute de lege pentru subiectul pasiv se va face prin raportare la această categorie de persoane.

Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, la nivelul anului 1985 victima H era inginer în cadrul Institutului de Cercetări și Proiectare pentru Sistematizare Locuințe și Gospodărire Comunală București.

Anterior anului 1985, victima s-a bucurat de libertate de mișcare, călătorind de nenumărate ori în Occident, în scop turistic, așa cum rezultă inclusiv din propriile declarații (în 1974 la Paris, în 1978 la Viena – Veneția – Zürich -Paris – Barcelona – Madrid – Toledo – Granada – Cordoba – Paris, Londra – Burgas – Haga – Amsterdam – Köln, Viena – București, în 1980 în Grecia, Turcia, iar soția sa și în Israel).

În anul 1983, fiica victimei, B, a plecat definitiv din România în Statele Unite ale Americii, iar la sfârșitul anului 1984, victima H a obținut viză de a călători în SUA pentru a se întâlni cu fiica sa.

Or, este de notorietate faptul că, în regimul comunist, orice deplasare în afara țării, în scop turistic, era un adevărat privilegiu de care nu se puteau bucura decât anumite persoane și sub un control strict din partea organelor de securitate.

(…) Așadar, până la momentul identificării jurnalului nu au rezultat suspiciuni care să determine neacordarea de către organele de securitate a permisiunii de a pleca în scop turistic în străinătate, deși se cunoștea că nu era tocmai un simpatizant al conducerii de stat și partid, astfel cum rezultă din declarația părții civile A (în fața primei instanțe a arătat că, studiind la CNSAS documente din arhiva securității, a constatat că au existat informatori care au adus la cunoștința conducerii securității statului, după cutremurul din anul 1977, starea de spirit a locatarilor și inginerilor, printre ingineri fiind menționat și tatăl său ca având atitudine ostilă față de conducătorul statului).

De asemenea, este de notorietate la ce presiuni erau supuși cei care urmau să părăsească definitiv țara, precum și rudele acestora. Celor plecați ilegal, li se confiscau proprietățile, cei care plecau legal, erau obligați să „vândă” statului comunist, la o valoare arbitrară stabilită de acesta, toate proprietățile deținute, iar dacă le înstrăinaseră anterior plecării, erau obligați să le răscumpere și să le vândă statului comunist la valoarea precizată anterior. Mai mult, rudele de gradul I ale acestor persoane erau, ca regulă generală, date afară din serviciu, fiind astfel obligate să presteze munci necalificate pentru a-și câștiga mijloacele de existență.

Și din acest punct de vedere victima H a avut un tratament diferit față de majoritatea celorlalte persoane, astfel că, nu numai că nu și-a pierdut locul de muncă după plecarea fiicei sale, ci a și primit viză de călătorie să se întâlnească cu aceasta în SUA, unde se stabilise definitiv încă din anul 1983. Relevantă sub acest aspect este declarația martorului W (din fața instanței de apel) în care a arătat că

„Vizele se acordau restrictiv, iar pe spațiul SUA erau imposibil de obținut. Faptul că nu a avut restricții din acest punct de vedere dovedește că era cel puțin un bun cetățean”

Este adevărat, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, că victima H avea, ca de altfel mulți români în aceeași perioadă, serioase nemulțumiri față de politica și conducerea de stat și de partid, pe care și le a manifestat în jurnalul său intim, prin materialele transmise la postul de radio Europa Liberă, precum și la locul de muncă, verbal și prin afișarea unor citate, însă nu au atras atenția organelor de securitate, până la momentul în care a fost găsit jurnalul său intim.

Nici măcar jurnalul și celelalte acțiuni desfășurate de victimă și identificate de organele de securitate nu au fost suficiente pentru a antrena răspunderea acestuia pentru comiterea vreuneia dintre infracțiunile contra orânduirii socialiste sau pentru arestarea sa preventivă.

Astfel, după identificarea jurnalului, în perioada ianuarie-mai 1985, victima H a fost cercetată, în stare de libertate, de către organele de securitate ale statului pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste, prevăzută de art. 166 din Codul penal.

Raportul întocmit în cauză de către organele de cercetare penală a fost prezentat martorului V, adjunct al ministrului de interne la acea dată, care a întocmit o notă în care a menționat: nu rezultă suficient de bine conturate elementele constitutive ale infracțiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste, unde și în ce mod au proliferat acțiunile celui în cauză, ce s-a reținut cu valoare de probă din declarațiile persoanelor audiate, ce poziție a avut în timpul cercetării, de ce nu s-au aprofundat până acum legăturile în lumea scriitorilor, despre ce este vorba mai în concret, ce rămâne efectiv pentru instanță dacă piesele din jurnal, dat fiind caracterul lor nu pot fi folosite, precizând despre anexa 4 că deși are un substrat, nu are nicio valoare probatorie și nici nu poate fi reținută ca piesă incriminantă.

La data de 03.08.1985, victima H a fost avertizată la locul său de muncă, în prezența mai multor persoane din conducerea institutului, ocazie cu care a recunoscut faptele și s-a angajat ca în viitor să nu mai comită nicio faptă de natură să lezeze interesele statului, precizând că este conștient că dacă în viitor va mai proceda în acest fel, poate fi tras chiar și la răspundere penală și a mulțumit organelor de stat pentru clemența de care au dat dovadă în cazul său, fiindu-i luat un angajament scris.

Prin referatul din data de 14.08.1985 întocmit de inculpatul D , s-a propus neînceperea urmăririi penale, în cauza privind pe H, pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste prevăzută de art. 166 din Codul penal.

S-a reținut că victima H nu a reușit să influențeze negativ atitudinea și comportarea persoanelor care au luat cunoștință de faptele sale, că însemnările din jurnalul personal și publicațiile susmenționate nu au fost difuzate vreunei persoane în scop de a propaga idei și concepții ostile ori de a instiga la acțiuni împotriva orânduirii socialiste, apreciindu-se că faptele stabilite împotriva acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 166 din Codul penal.

La aceeași dată dosarul a fost înaintat Direcției Parchetelor Militare. Prin rezoluția din data de 15.08.1985 a Direcției Parchetelor Militare s-a dispus confirmarea propunerii Direcției Cercetări Penale din cadrul Departamentului Securității Statului de a nu se începe urmărirea penală împotriva lui H, pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste, prevăzută de art. 166 din Codul penal.

S-a apreciat că acțiunile întreprinse de victima H nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 166 alin. (2) din Codul penal, având în vedere că a săvârșit faptele pornind de la unele nemulțumiri de ordin personal, că materialele aduse din străinătate și însemnările ce i s-au găsit la domiciliu nu au fost difuzate, considerându-se că unele comentarii făcute la locul de muncă, cât și afișarea unor citate din autorii străini în atelierul de proiectare, unde-și desfășura activitatea sunt acțiuni dezaxate, că acele legături pe care le-a avut cu postul de radio „Europa Liberă” au fost întâmplătoare, regretându-le.

Totodată, s-a propus ca materialele din care rezultă infracțiunile de nerespectare a regimului mijloacelor de plată străină, prevăzute și pedepsite de Decretul nr. 210/1960, săvârșite de H să fie înaintate Direcției Parchetelor Militare pentru a sesiza organele de cercetare penală competente, pentru a efectua cercetarea penală și a se lua măsurile ce se impun.

Prin ordonanța din data de 31.07.1985 a Direcției Parchetelor Militare s-a dispus declinarea dosarului privind pe H în favoarea Direcției din Procuratura Generală, competentă a dispune continuarea cercetărilor în legătură cu săvârșirea de către cel în cauză a mai multor infracțiuni de deținere și operațiuni ilegale cu mijloace de plată străine, prevăzute de art. 37 alin. (1) și (3) din Decretul nr. 210/1960.

La data de 21.09.1985, Procuratura Locală Sector 6 București, la solicitarea Direcției Cercetări Penale a Inspectoratului General al Miliției, prin ordonanța nr. 1830/P/1985, a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a victimei H pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni interzise cu mijloace de plată străine, prevăzută de art. 37 alin. (1) și (3) din Decretul nr. 210/1960, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 261/21.09.1985.

Ulterior, la data 04.10.1985, victimei i s-a desfăcut și contractul de muncă, menționându-se că este reținut de organele de cercetare penală pentru fapte penale grave și încălcarea normelor eticii și echității socialiste, că a dus o activitate de defăimare a orânduirii socialiste la locul de muncă, a întreținut relații clandestine cu posturi de radio străine care prin activitatea lor duc o propagandă împotriva țării.

De la momentul arestării preventive, victima H a fost încarcerată în Arestul Direcției Cercetări Penale din cadrul Inspectoratului General al Miliției până la data de 17.11.1985.

În acest context, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că victima H nu a fost un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele de securitate ale statului, atât timp cât opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns la cunoștința publicului larg pe vreo altă cale și nu au produs vreo consecință în realitatea exterioară (nu au fost de natură a propaga idei și concepții ostile ori de a instiga la acțiuni împotriva orânduirii socialiste).

Astfel, victima nu si-a manifestat public dezacordul față de politica și conducerea de stat și partid, astfel încât să devină o persoană periculoasă pentru securitatea statului, din cauza posibilității de influențare a opiniei publice și de instigare a populației împotriva conducerii de stat și partid.

Opiniile și nemulțumirile sale au fost exprimate fie în jurnalul său intim, dar nu a fost făcut public, fie prin materialele transmise la postul de radio „Europa Liberă” (așa cum a rezultat din declarațiile victimei), dar nu a fost menționat numele său, fie prin păreri exprimate la locul de muncă, dar care nu au fost în măsură să atragă atenția organelor de securitate, fiind arestat și deținut pentru infracțiuni de drept comun (infracțiunea de operațiuni interzise cu mijloace de plată străine).

De altfel, la acel moment, ca și victima H, existau numeroși cetățeni români care, într-un cerc restrâns, își manifestau dezacordul cu privire la regimul comunist și conducerea statului, fără, însă, a manifesta o atitudine critică în prezența unui public larg de natură să influențeze sau să instige populația împotriva conducerii de stat și partid.

Or, persoana aflată în conflict sau în relații de adversitate cu organele statului comunist este acea persoană care avea opinii opuse celor ale regimului comunist totalitar și care a avut și îndrăzneala de a le exprima public, deschis, punându-se astfel în opoziție față de puterea comunistă, iar „persoana căzută sub puterea adversarului” este persoana aflată în opoziție față de puterea comunistă, care este arestată sau cercetată de organele statului tocmai pentru aceste opinii. Sub acest aspect, martorul J a precizat în declarația dată în fața instanței de apel că „Numărul opozanților deschiși, cu asumare a riscurilor, care au inițiat sau desfășurat activități contestatare la adresa regimului a fost unul mic. D-nul H, prin jurnalul care nu a fost dat publicității, putem considera că a fost opozant de for intim, interior. În ce privește articolele trimise la Europa Liberă pot fi considerate ca acte de opoziție, dar neasumate public. Când ne referim la opozanți ai regimului, ne referim la cei care au săvârșit acte publice grave, asumându-și riscuri. Din acest punct de vedere H nu e considerat opozant deschis.”

Pe cale de consecință, nu se poate reține că victima H este o „persoana căzută sub puterea adversarului” atât timp cât opiniile sale despre regimul comunist și conducerea de stat și de partid nu au fost făcute publice, iar arestarea sa nu a fost dispusă de organele statului pentru opiniile pe care le-a consemnat în jurnalul său intim (așa cum s-a reținut anterior, victima a fost cercetată în stare de libertate pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste, prevăzută de art. 166 din Codul penal), ci pentru o infracțiune de drept comun, respectiv operațiuni interzise cu mijloace de plată străine, infracțiune recunoscută de victimă, în condițiile în care, la percheziția domiciliară, au fost găsite la domiciliul său mijloace de plată străine, care erau interzise la deținere.
Având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care inculpații D și E au fost trimiși în judecată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tratamente neomenoase, fiind astfel incidentă o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale, respectiv cauza prevăzută de dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală – fapta nu e prevăzută de legea penală>>, se arată, printre altele, în motivarea prin care ÎCCJ i-a achitat pe foștii ofițeri de Securitate Vasile Hodiș și Marin Pîrvulescu.

Într-un interviu pe care l-am publicat la 3 iulie, înainte de decizia Înaltei Curți, Andrei Ursu mi-a spus că, dacă torționarii tatălui său vor fi achitați, Justiția va rămâne la cheremul Securității (detalii AICI).

Da, absolut, absolut (n.r. – putem considera că și azi Justiția a rămas sub influența Securității)! Asta ar însemna, fără dubiu! În fața unor asemenea probe, acest material probator care este covârșitor, o achitare nu înseamnă decât că justiția e încă, la nivelul Înaltei Curți și a acestei instanțe – Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Nicolescu -, la cheremul Securității. Sunt la mâna lor”, a declarat, pentru Bugetul.ro, Andrei Ursu.

Acum, după achitarea celor doi ofițeri de Securitate, este limpede că Justiția a rămas mâna hâdă a unui regim odios.

Eugen DINU – comentariul este asumat integral de autor

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare