sursa foto:  bzi.ro

Klaus Iohannis dă vina pe CCR! Vrea să reia legea pentru care fostul Guvern PSD este intens criticat

Președintele Klaus Iohannis dă vina pe Curtea Constituțională a României!

Dezbaterea Legii recursului compensatoriu trebuie reluată pentru a fi corectate erorile din cuprinsul ei, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul dezbaterii cu jurnalişti şi reprezentanţi ai societăţii civile, desfăşurată în aula Bibliotecii Centrale Universitare.

„Şi această lege trebuie reluată, trebuie întoarsă şi trebuie corectate erorile care s-au făcut aici. Cu majoritatea de atunci, acest lucru nu a fost posibil”, a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat de ce a promulgat legea fără niciun fel de obiecţie, Klaus Iohannis a replicat că pe acest act normativ Curtea Constituţională se pronunţase inclusiv din punct de vedere al oportunităţii.

„Este o situaţie puţin mai specială cu această lege. Această lege a ajuns la Curtea Constituţională, a fost verificată şi a fost găsită constituţională, însă CCR aici a făcut un lucru pe care în alte situaţii nu l-a făcut şi anume s-a exprimat prin decizie inclusiv pe oportunitate. Este o abordare neuzuală, că să mă exprim aşa, care practic făcea caducă retrimiterea în Parlament, fiindcă dacă CCR s-a exprimat şi pe constituţionalitate, dar şi pe oportunitate, Parlamentul practic nu mai avea marjă de manevră. Este explicaţia pentru care, după discuţii foarte aprofundate şi foarte tehnice cu specialiştii din Administraţia Prezidenţială, am ajuns la concluzia că, şi dacă nu ne convine această situaţie, altă soluţie, pe Constituţie, nu este, drept pentru care am promulgat legea”, a precizat el.

Şeful statului s-a referit şi la avertismentele pe care le-a lansat în spaţiul public în ceea ce priveşte efectele acestei legi.

„Am lansat câte şi câte avertismente în întreaga zonă de legi pe Justiţie şi cred că avertismentele mele au fost înţelese de români, pentru că, în final, când am convocat referendumul pe Justiţie, el a fost un succes imens: 6,5 milioane de voturi ‘da’, care înseamnă un ‘da’ pentru o Justiţie dreaptă, modernă, pentru stat de drept şi continuarea luptei anticorupţie”, a spus Iohannis.

Vezi și

Schimbări uriașe- Cum se acordă sporurilor la pensie în funcție de vechimea în muncă

Cine e greul executat de Marcel Vela, căruia șeful de la Interne nu a vrut să-i facă public numele

Ministrul de Interne a început execuțiile! Pe cine a dat afară Marcel Vela și de ce

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare