Președintele Klaus Iohannis a făcut, astăzi, o serie de declarație referitoare la situația în care se află România în această perioadă!
”Am intrat de câteva zile în cea mai grea etapă. E o etapă pe care am reușit să o întârziem cât mai mult posibil. Urmează săptămâni dificile, critice pentru sistemul de sănătate. Avem deja 116 morți, răpuși de acest virus. Nu știm câte victime va mai face epidemia.
Dacă nu respectăm cu strictețe măsurile impuse de autorități, pierderile vor fi tot mai multe. Măsurile de distanțare socială deja implementate trebuie să rămână în vigoare până când virusul va trece. Nimeni nu va fi în siguranță până când toți nu vom în siguranță.
Se apropie cele mai importante sărbători pascale. Învierea Domnului găsește toată omenirea în criză profundă. Fac un apel către românii din diaspora: Dragii mei, nu veniți acasă de sărbători anul acesta. Revenirea acasă poate fi extrem de periculoasă atât pentru voi, cât și pentru cei de acasă. E un moment trist, dar aceasta e cea mai puternică manifestare a iubirii creștinești.
Sacrificiile fiecăruia dintre noi ajută enorm la prevenirea răspândirii infecției. Toți ne-am dori să existe soluții mai ușoare, dar ce știm în acest moemnt e că doar păstrarea distanței față de ceilalți stopează transmiterea infecției.
Un apel către forțele de ordine: misiunea voastră e să asigurați respectarea ordonanțelor militare. Fiți vigilenți, pentru a salva vieți. Vă mulțumesc pentru sacrificiile pe care le faceți.
Dragi români, e imperativ să stați acasă și să limitați deplasările la cele strict necesare. Când mergeți la cumpărături, păstrați distanța de doi metri. Nu vă îmbrățișați cu prietenii, nu dați mâna, spălați-vă pe mâini când reveniți acasă.
Autoritățile dotează spitalele cu tot ce e necesar. Dar nu în spitale vom stopa epidemia, răspândirea virusului are loc în comunitate. Fără solidaritatea și unitatea cetățenilor, fără implicarea fiecăruia nu vom reuși”, a fost declarația președintelui.
Vezi și:Medicii români au interzis! Motivul pentru care nu se poate prescrie tratamentul pentru COVID-19
Document din interior: Se cere identificarea firmelor de pompe funebre, în vederea coordonării în caz de decese multiple
În plină epidemie de coronavirus, Hellvig ar fi fost ‘convocat de urgență’ în SUA! Șeful SRI și-a trimis, însă, înlocuitorul
Klaus Iohannis, declarații de ultimă oră: E o etapă pe care am reușit să o întârziem cât mai mult posibil
Autor: Alexandra Iana, redactor
Publicat: 03-04-2020 14:10
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

circa 1 oră în urmăEntertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV
Articole Similare

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



