Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, susține că în cadrul negocierilor dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene aproape că s-a ajuns la un consens, iar Laura Codruța Kovesi are șanse foarte mari să devină șef al Parchetului European. Mureșan arată că cel mai probabil joi va exista o nouă rundă de negocieri și este posibil ca atunci să se dea un răspuns clar.
”Astăzi a avut loc o rundă foarte importantă de negocieri între reprezentanții Parlamentului European și ai Consiliului Uniunii Europene pe tema desemnării procurorului-șef european. Vă spun că lucrurile merg foarte bine pentru candidata noastră, Laura-Codruța Kövesi.
Care este următorul pas:
Joi, Consiliul Uniunii Europene va discuta din nou subiectul și se poate să avem o decizie. Dacă va exista o decizie joi, cu siguranță va fi favorabilă candidatei noastre.
După alegerile europarlamentare, a existat în Consiliu o dinamică favorabilă candidatei noastre, după cum am anticipat încă din luna aprilie.”, scrie Siegfried Mureșan.
Kovesi are parte de vești importante! Ce s-a negociat între Parlamentul European și Consiliul UE
Trending

13 octPolitica
Salariul Elenei Mateescu, șefa ANM implicată într-un scandal uriaș cu Diana Buzoianu. Își poate cumpăra o garsonieră cu leafa pe un an

08:30Politica
Luca Niculescu, „omul Franței”. De unde s-a ales propunerea de premier cu această etichetă

13 octEntertainment
Cât costă un lift pus la un bloc de doar 4 etaje. Suma este uriașă și durează până la 4 ani lucrările

13 octEntertainment
Pensie de la stat dacă ți-a murit soțul sau soția. Cum se calculează, cât poți încasa după decesul partenerului

12:00Entertainment
Alimentele care nu expiră niciodată, dar pe care găsești dată de valabilitate. De unde acest paradox

10:00Entertainment
Top cele mai grele facultăți din România. Concursurile de admitere sunt dificile și puțini reușesc să obțină și licența

14:00Entertainment
Proviziile pe care fiecare român ar trebui să le aibă în casă, în caz de război sau de cutremur. Autoritățile au îndemnat cetățenii, în repetate rânduri, să le pregătească

11:30Entertainment
La câți ani se schimbă permisul de conducere. Regula pe care o uită cei mai mulți șoferi

09:30Entertainment
Insula mai ieftină decât un apartament în București. Are 110 hectare și este un colț de natură superb

07:30Entertainment
Emisiunea de tip reality care a cucerit Germania și Franța ajunge și în România. Concurenții se vor putea înscrie la Kanal D ca să fie premiați
Articole Similare

5 minute în urmăEntertainment
26 de milioane de euro pentru Cetatea Făgărașului. Construcția sa a început acum 7 secole, este un loc de mare interes turistic

35 minute în urmăEntertainment
Motivul pentru care zeci de mii de turiști veneau cu drag la New York va dispărea. Urmează ultimele zile cu această atracție

circa 1 oră în urmăEntertainment
Papa Leon are cancer pulmonar. „Blestemul" problemelor pulmonare și al cancerului a lovit Vaticanul în repetate rânduri, în istoria recentă

20:30Politica
Nicușor Dan, dispus să dizolve Parlamentul dacă Luca Niculescu nu primește numărul de voturi. Ce ar însemna o astfel de decizie

20:00Actual



