Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a acordat primul interviu după scandalul „Cucuveaua mov”, pentru agenția americană Bloomberg. În cadrul acestuia, șefa DNA a lansat noi acuze la adresa clasei politice.
„Politicienii români, ale căror rânduri au fost decimate de sutele de arestări legate de cazuri de mită, încearcă să submineze cea mai amplă campanie anticorupţie din istoria modernă a României prin trivializarea anchetelor”, a afirmat Kovesi, pentru sursa citată.
Vezi și Poze cu „Cucuveaua Mov” a lui Kovesi și Ghiță! Chiar există!
„În ultima vreme, asistăm la o tentativă de ridiculizare a luptei anticorupție, pentru a o face insignifiantă. (...) Și ce dacă ești anchetat de procurori? E la modă să fii anchetat de DNA”, a continuat aceasta.
Autoarea articolului, Andra Timu, susține că, după ce Kovesi a început lupta anticorupție, pe care o consideră asemănătoare cu cea din Italia anilor '90 - anume cu campania dusă împotriva Mafiei, intitulată „Cu mâinile curate”, România a chemat în instanță un număr record de oficiali.
Kovesi a mai spus că „este adevărat că, uneori, aceste atacuri vin din partea unor persoane aflate în poziţii foarte înalte. Dar nici eu, nici alţi procurori nu ne simţim în vreun fel intimidaţi de aceste atacuri, în special pentru că ele se bazează pe declaraţii false”.
Vezi și Isărescu, Kovesi, MRU sau Hagi… Lista celor pe care Oprea i-a făcut ILEGAL colonei


















