Potrivit documentelor pe care le-am verificat, la începutul anilor '90, în cadrul Comisiei Senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din Decembrie 1989, conduse de senatorul Valentin Gabrielescu (PNȚCD), și Iulian Vlad, ultimul șef al Departamentului Securității Statului (DSS), a afirmat că „cei mai mulți oameni au murit in jocul întâmplării, s-au împușcat între ei, s-a tras aiurea”. Iulian Vlad a făcut această declarație în octombrie 1993. Totodată, ultimul șef al Securității a subliniat că Revoluția din Decembrie 1989 „este opera poporului român”. Totuși, Iulian Vlad a punctat că „nu cred că sunt străine anumite cercuri și puteri” de evenimentele din Decembrie 1989.
Întrebat dacă au existat sau nu teroriști, Vlad a afirmat că au fost „oameni care au tras”, dar că nu poate să spună dacă au existat „teroriști în sensul clasic”.
Vezi și La 33 de ani de la Revoluție, șeful Secției Parchetelor Militare confirmă implicarea GRU-KGB în Revoluția din ’89: Nu au existat teroriști în Decembrie ’89! A avut loc inserția dintre Partidul Comunist Român și Partidul Comunist Român, cu un pic de condiment GRU-KGB
Ce a declarat șeful Secției Parchetelor Militare din cadrul PÎCCJ
„Pentru sutele de mii de români ieșiți în stradă, ieșite în stradă, a fost o revoluție autentică și este corect să fie așa.
Pentru victime și urmașii victimelor, este revoluție. Doar că probatoriul demonstrează, pe lângă acea revoluție, s-a înfiripat și altceva. Iar acel altceva este responsabil pentru aproape 1.000 de morți de după 22.
Nu au existat teroriști în Decembrie ’89, n-am nicio îndoială! Ne-am împușcat între noi, așa cum au spus-o mulți, ca urmare a acelei psihoze care a existat în decembrie.
Și să închid într-un mod așa, ușor-ușor umoristic, deși nu e vorba despre așa ceva în cazul acestei emisiuni: un alt martor foarte important, Mihail Montanu, a spus că în Decembrie 1989 a avut loc inserția, zice el, dintre Partidul Comunist Român și Partidul Comunist Român – aș adăuga eu, cu un pic de condiment GRU-KGB”, a spus Pițu, la TVR 1, în cadrul emisiunii „Decembrie Roşu”.
Fragmente din declarațiile date de Iulian Vlad, ultimul șef al Securității, în cadrul Comisiei Senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din Decembrie 1989:
„Dl. Vlad: (...) Ceea ce s-a înfăptuit în decembrie 1989 în România este opera poporului român, în sensul că fără contribuția esențială, fără participarea în masă a poporului român nimic nu se putea înfăptui. Situația era de așa natură în acel moment că nu putea să fie altul deznodămîntul. In ce ne privește acest lucru l-am întrevăzut de mai mult timp. Poate numai momentul nu l-am putut prevedea cu exactitate dar cursul evenimentelor l-am intuit. Mai ales că dispune de o seamă de date și informații”.
„Dl. Gabrielescu:
Cele întâmplate la Timișoara credeți că au fost ale unor agenți străini;
Dl. Vlad:
La Timișoara lucrurile au fost de altă natură, nu se compară cu Brașov 1987.
Ce s-a întomplat la Timișoara putea să se întîmple în oricare altă parte din Transilvania, dar și în altă parte. Poate nu în București. Au fost nemulțumiri și la Iași, se preconiza un miting ce nu s-a mai ținut, o adunare care nu s-a ținut. Lucrurile s-au desfășurat rapid. La Iași „crivățul” era mai aproape.
Tot ce s-a făcut în 1989 la Timișoara și în toată țară, este opera acestui popor de toate neamurile, dar nu cred că sunt străine anumite cercuri și puteri. Eu v-am spus cîte ceva, dar s-ar putea să mai aflați de la cei pe care îi veți mai audia.
Aș vrea să vă mai arăt o problemă și dacă o veți dezlega, înseamnă că veți dezlega prima verigă din acest șir de necunoscute.
In ziua de 22 dec. concomitent cu începerea împușcăturilor a început și diversiunea electronică. Deci se poate constata ușor că a fost o legătură între ce s-a întîmplat pe pămînt și ce a fost în eter.
Cine au fost cei care au lucrat în eter? Această diversiune electronică a încetat ca prin minune în ziua de 25 dec. Oare tot securiștii teroriști au fost cei care nu au mai avut pe cine să apere?
(...)Dl. Gabrielescu:
Deci este clar că a fost un război electronic. Cine putea să-l pună la cale?
Dl. Vlad:
Sunt soldat și așa voi muri, acum chiar sunt soldat pentru că justiția română m-a degradat după 40 de ani de servici. Nu pot crede că armata are asemenea aparatură și că a făcut așa ceva. Cred că un asemenea joc s-a făcut din afara granițelor, puterile care au asemenea mijloace, sovieticii, din Bulgaria, Ungaria din Iugoslavia Turcia, din M. Mediterană, flota 6-a. Au mai existat asemenea situații mai recent, în Golf. În orice caz nu pot preciza care putere a făcut așa ceva, dar nu pot crede că armata română a făcut acest lucru. Trebuie verificat. Armata a avut însă așa ceva, aparatură, de bruiaj”
„Dl. Gabrielescu:
Dar teroriști au existat sau nu?
Dl. Vlad:
Sigur că niște oameni care au tras, au existat. Că au fost teroriști în sensul clasic, nu pot să vă spun.
Dacă nu ați făcut-o cred că trebuie să faceți un studiu pertinent asupra cauzelor morțiilor celor 1000 de persoane, cum au murit, din ce cauze? Procuratura are ceva probe. Cei mai mulți oameni au murit in jocul întâmplării, s-au împușcat între ei, s-a tras aiurea. Sunt și oameni care au țintit precis, dar că au fost ucigași de meserie, așa cum sunt acum, au fost și atunci, că au pus mîna pe puști și cu voie și fără voie.
Cred că mai trebuie lămurită și problema cine a dat dispoziție să se împartă arme civililor? Așa ceva a fost inadmisibil. S-au dat arme din unitățile armatei, în multe unități din țară. Cine și dece a dat dispoziție să se împartă arme civililor? Așa ceva a fost inadmisibil.
S-au dat arme din unitățile armatei, în multe unități din țară. Cine și dece a dat dispoziție ca să fie granițele închise? Cred că este un lucru contra naturii, în asemenea situații granițele trebuiau închise, la noi s-a procedat invers”.
Iulian Vlad, la audierea din 1994:
„Probabil că din elaborarea scenariului, a planului, totuși întîmplătoare nu a fost ieșirea poporului în stradă, în cea mai mare parte. Așa cum am spus și data trecută, poate pînă la urmă poporul a hotărît soarta evenimentelor din decembrie 89, poporul a ieșit în stradă și a fost de nestăvilit.
Dar probabil că planul a fost, dar a fost puțin devansat de evenimente, dar este o părere, o supoziție, Planul acesta probabil că trebuia să se realizeze la un anume moment și oarecare precipitare, anticipînd evenimentele, momentul care probabil fusese gîndit s-a pus în aplicare și au existat și dereglări și interferări, pentru că problema problemelor pe care v-am sugerat-o, v-am propus-o este problema acestui război electronic care a fost un fapt. Multă vreme eu am fost anchetat că securitatea a avut așa, nu a avut așa ceva, nici nu se putea să aibă și vă asigur că nici alte servicii cu mult mai dotate nu au așa ceva, dar forțele armate au avut în dotare”.
Eugen DINU

















