Transportatorii rutieri şi reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) au ajuns la un consens în privinţa asigurărilor auto obligatorii, în sensul armonizării legislaţiei româneşti cu cea europeană, iar negocierile dintre cele două părţi vor continua pe această temă, a anunţat, vineri, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
"Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România salută dialogul cu reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi s-a ajuns la consens, în privinţa asigurărilor auto obligatorii. Membrii COTAR au avut, zilele acestea, o întrevedere cu preşedintele ASF, Leonardo Badea, la sediul ASF, pentru a discuta propunerile de modificare a legii RCA şi situaţia pieţei asigurărilor auto obligatorii. Reprezentanţii COTAR au analizat, alături de preşedintele ASF, oportunitatea armonizării legislaţiei româneşti, cu cea europeană, în privinţa asigurării obligatorii de răspundere civilă", se menţionează în comunicatul, potrivit agerpres.ro.
În acest context, preşedintele Confederaţiei, Vasile Ştefănescu, a afirmat că se doreşte soluţionarea cât mai eficientă a problemei legată de RCA şi semnalată de către transportatori.
"Salutăm acest dialog avut cu preşedintele ASF, Leonardo Badea, şi dorim soluţionarea cât mai eficientă a acestei probleme semnalate de transportatori. Avem toată convingerea că, împreună cu Leonardo Badea, în care am avut mereu un partener de dialog, vom putea asigura stabilitate pe piaţa RCA. Constatăm că am ajuns la o normalitate în care tarifele au intrat într-o zonă de stabilitate, societăţile au devenit mai responsabile şi chiar există noi jucători pe această piaţă. Pachetul legislativ privind piaţa RCA, intrat în vigoare de mai bine de un an, a adus stabilitate şi a influenţat, de asemenea, în mod pozitiv, evoluţia acestui segment al pieţei asigurărilor. Salutăm acest dialog avut cu Leonardo Badea şi aşteptăm următoarea rundă de negocieri, privind piaţa asigurărilor auto obligatorii", a spus Ştefănescu.
Potrivit sursei citate, transportatorii rutieri îşi mai doresc să fie protejate interesele cetăţenilor, ale consumatorilor, prin toate măsurile legislative implementate, şi apreciază modificările survenite în ultimul an, în relaţia cu asiguratorii, "după un adevărat război declanşat în anul 2015, care nu a adus beneficii niciuneia dintre părţi".
Vezi și
Unde a lucrat soția lui Augustin Lazăr și ce pensie grasă are
ANAF a făcut anunțul! Cei care locuiesc în chirie sau care și-au închiriat apartamentul sunt vizați
Statul trebuie să plătească o sumă impresionantă unui protestatar. Cât trebuie să primească românul
Legislația românească de pe piața asigurărilor auto se va schimba! Ce se va lua în calcul
Trending

26 marActual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

26 marActual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

26 marActual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

26 marActual
Mai avem Lumina Sfântă în 2026? Anunț oficial de la Ambasada României în Israel

26 marActual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026
Articole Similare

25 marSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial



