Fost campion mondial la categoria WBC, Leonard Doroftei a fost nevoit să părăsească România, după ce a pierdut PUB-ul pe care îl deținea în Ploiești, în urma unui conflict cu autoritățile locale.
Astfel, Doroftei a plecat în Canada, iar acolo a primit o mână de ajutor din partea lui Gigi Becali.
Leonard Doroftei a ajuns să lucreze la clubul de box al unei rude a latifundiarului din Pipera.
„Acum lucrez la un club de box care aparţine unei rude a lui Gigi Becali. Voi reveni în România într-o bună zi.
La federaţie nu am fost dorit. Nu au vrut nici să fiu antrenor la lot. În sală la Nea Titi (n.r. – Titi Tudor supranumit Titi Prosop) intram cu greu”, a dezvăluit Leonard Doroftei, la Radio Gold FM.
„Plecarea în Canada a fost decizie luată în familie, cu toate că mi-aş fi dorit, poate, altceva. Au decis să venim aici. Familia a decis aşa. Am avut datoria să-i urmez. Ani negri au fost în spatele deciziei şi nu m-au ajutat să-i contrazic. Dimineaţa până seara în prăvălie. Am avut o perioada şi în Federaţie. Când am spus stop nu a fost bine. Au fost mai multe etape. Nu au mers. Nu pot să fiu suparat pe ei. În general oamenii bătuţi de neveste au devenit specialişti în box şi îmi dau lecţii. Am încercat să lupt pentru investiţia mea, pentru spaţiul acela oferit pe 25 de ani şi unii m-au făcut cerşetor”, a mai spus Doroftei.
Leonard Doroftei, ajutat de Gigi Becali! Mâna pe care i-a întins-o latifundiarul din Pipera
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 02-05-2021 16:32
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



