iordache

sursa foto:  flux24.ro

Liberalii l-au găsit pe alesul perfect! De la PDL a trecut la ALDE, a cochetat cu PSD, a ajuns în barca PNL, iar acum își face campanie cu tabloul prin oraș

Credeați că le-ați văzut pe toate? Un candidat PNL la alegerile parlamentare și-a pus afișul de campanie în ramă, iar acum oamenii săi umblă cu tabloul prin oraș.

Ion Iordache, candidat PNL la alegerile parlamentare, pe listele din Gorj, pare că își cultivă „cultul personalității” în Turceni.

Fost primar PDL de Turceni, fost președinte ALDE Gorj și fost colaborator PSD, Ion Iordache este cap de listă la Senat, la alegerile din 6 decembrie.

Aflat în campanie, Iordache și-a trimis oamenii să se plimbe cu tabloul prin oraș.

Printre cei trimiși de Iordache cu tabloul este și viceprimarul orașului Turceni, acolo unde primar este cumnata sa, cea care i-a urmat în funcția supremă în localitatea de pe malul Jiului, unde se află cea mai mare termocentrală din țară, scrie Știripesurse.ro.

Afaceristul deţine o firmă de construcţii, care are numeroase contracte de modernizări de drumuri încheiate cu firmele statului. Iordache mai deţine şi un fond de vânătoare, un restaurant şi mai multe lacuri piscicole. În perioada în care fost preşedinte al ALDE Gorj, Ion Iordache şi-a impus o rudă în funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei. El susţine acum că nu a fost membru în Partidul Social Democrat, ci doar colaborator, informează flux24.ro.

TAGS

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare