Se pare că autoritățile au o normă de amenzi pe care trebuie să o îndeplinească pentru a intra în grația șefilor. Evaluarea acestora constă în numărul de amenzi pe care fiecare polițist îl deține la sfârșitul anului.
”Poliţiştii de la Ordine Publică şi de la Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Neamţ sunt evaluaţi lunar, semestrial şi anual şi în funcţie de numărul de amenzi pe care le dau. Noi nu suntem de acord cu acest indicator stabilit de Inspectoratul General al Poliţiei. Eu vorbesc aici despre Poliţia Neamţ, dar cred că, la nivel naţional, în 90% dintre cazuri e la fel. Nu este corect deloc, pentru că se creează astfel o competiţie între agenţi, pentru a obţine calificativul de «Foarte bine» la final de an”, a spus Cănărău, potrivit mediafax.
Potrivit acestuia, un poliţist ar trebui evaluat după alte criterii, respectiv în funcţie de cum este văzut de comunitatea în cadrul căreia lucrează.
Vezi și Un GIGANT dă NAȘTERE la o nouă fabrică pe piața locală! Locuri de muncă, la foc automat!
Liderul Sindicatului Poliţiştilor Europol Neamţ a spus că agenţii care au cele mai multe amenzi primesc un calificativ superior, dar şi că agenţii au o normă tocmai pentru ca şefii lor să se poată lăuda cu rezultatele la bilanţ.
”Se face o medie a contravenţiilor într-un an, iar şeful hotărăşte unde te afli. Cel care nu are suficiente amenzi nu primeşte un calificativ de «Foarte bine», ci doar «Satisfăcător». Nu putem fi de acord cu aşa ceva! E o «boală», o problemă de mentalitate, rămasă de pe vremea comunismului şi e în detrimentul cetăţeanului. La Rutieră au existat agenţi care au fost trimişi la finalul zilei înapoi pe teren, pentru că nu au venit cu destule amenzi în «tolbă»!”, a explicat Cănărău.
Acesta a adăugat că scopul ar fi ca statul să adune cât mai mulţi bani la buget, dar nici măcar acest lucru nu se întâmplă. Potrivit lui Cănărău, de fapt, ”statul nu ştie să strângă bani”, iar agenţii de Poliţie nu ar trebui niciodată să dea amenzi ”de frica şefului”. ”Sancţiunea cu amendă ar trebui să fie ultima soluţie. Unui om care, într-adevăr, greşeşte, i se poate da şi un avertisment, de exemplu. Însă, la noi, au rămas aceste metehne vechi, comuniste, din generaţie în generaţie, iar nimeni nu vrea să le schimbe. Un poliţist poate şi exagera, dacă se creează o astfel de competiţie, care nu este deloc sănătoasă!”, a mai spus Ioan Cănărău.
Vezi și Lovitură APRIGĂ pentru protestatari! Legea pe care Guvernul a adoptat-o joi – Ce RISCĂ #rezistenții dacă NU o respectă
Orange își atenționează clienții: Vei fi tarifat dacă abuzezi de acest serviciu
Ce profesie avea soțul UCIGAȘ al actriței din „Las Fierbinți” și ce l-ar fi determinat să o OMOARE


















