Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus duminică seara, într-un interviu la România tv, care sunt măsurile care se vor lua în următoarea perioadă, mai ales după ce se va face rotativa la nivel guvernamental.
"S-a săturat toată lumea să vorbim de rotativă. Ea va avea loc mai liniștită decât tot se anunță. Există o mare așteptare.
Atât eu, cât și colegii mei am înțeles importanța momentului. Cel mai important acum este viitorul program de guvernare, adaptat programului coaliției. Vom veni fiecare cu propuneri în coaliție. Sper să vină din toate părțile ca să nu mai exista critica asupra PSD-ului.
În perioadele de criză, statul trebuie să intervină. Pe perioade limitate. Nu poți lași oamenii fără un nivel de trai.
Avem o balanță comercială defavorabilă. În zona produselor alimentare, e un deficit de 4 miliarde de euro.
Vrem extinderea celor care sunt acum și producția de materiale de construcții. De peste 20 de ani exportăm și am ajuns să importăm. Trebuie să intervină statul.
Cea mai mare problemă a românilor sunt la produsele alimentare. Vrem să stabilizăm prețurile.
Am promis că până la sfârșitul anului trebuie să avem o inflație cu o singură cifră. Dacă nu o reducem, nu vom putea mări nivelul de trai din România.
*0 la sută din carnea de porc este din import, 40 la sută din carnea de pui este din import. Trebuie o viziune unitară în toate domeniile.
Creșterea economică a României este pe consum, dar trebuie să producem mai mult.
Nu se poate în construcții, să importăm așa mult. Nu se poate să importăm bitum, cand se poate produce în România", a spus Marcel Ciolacu.
Liderul Marcel Ciolacu: Am promis că până la sfârșitul anului trebuie să avem o inflație cu o singură cifră
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



