Liderul PSD, Marcel Ciolacu: ASF împreună cu Guvernul vor lua decizia cea mai bună în legătură cu poliţele RCA

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 08-03-2023 16:15

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

ASF împreună cu Guvernul "vor lua cea mai bună decizie" în legătură cu poliţele RCA, a transmis miercuri președintele PSD, Marcel Ciolacu, subliniind faptul că vicepreşedintele ASF a cerut să se întâlnească cu el pe acest subiect.


 


 


 


Marcel Ciolacu a fost întrebat ce părere are despre majorarea cu 40% a poliţelor RCA.

"Ştiţi foarte bine că este posibil să fie un faliment anunţat. Sunt ferm convins că Guvernul României va interveni, cum a mai făcut acest lucru o dată", a spus liderul PSD la Palatul Parlamentului.

Vezi și ASF a publicat noile tarife pentru polițele RCA! Cu cât veți plăti, în plus, începând cu luna aceasta

El a menţionat că vicepreşedintele ASF i-a solicitat o întâlnire pe acest subiect, iar preşedintele ASF se va întâlni cu premierul Nicolae Ciucă.


Întrebat dacă are indicii că o firmă de asigurări se îndreaptă spre un faliment şi dacă statul va face ceva pentru ca aceste poliţe să nu mai crească, Ciolacu a spus: "Ştiţi foarte bine că aceste decizii le ia ASF şi Guvernul.(...) Există anumite semnale pe piaţă că ar exista această posibilitate (ca o firmă fie aproape de faliment - n.r.). A mai existat acest precedent. Eu ce vă pot răspunde este din precedentul care a fost, City Insurance, cam aşa ceva, unde statul a intervenit. Sunt ferm convins că şi de această dată cei de la ASF împreună cu Guvernul vor lua decizia cea mai bună (ca preţul să fie stabilizat - n.r.). Dacă este o decizie printr-o ordonanţă de urgenţă, ea va veni în Parlament", transmite AGERPRES

Vezi și Șeful USR, Cătălin Drulă, iese la atac: Şefii ASF şi cei care i-au pus în funcţii să explice românilor de ce le creşte poliţa RCA cu aproape 40%
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri