Kelemen Hunor

sursa foto:   Inquam Photos / George Călin

Liderul UDMR, despre comasarea alegerilor locale şi parlamentare: În acest moment, constituţional nu este posibil

Un scenariu care să prevadă comasarea, anul viitor, a alegerilor locale şi parlamentare nu este posibil din punct de vedere constituţional, a transmis luni liderul UDMR, Kelemen Hunor.

 

 

 

„Eu am mai spus şi spun încă o dată – se poate discuta despre orice, dar trebuie să vezi dacă este constituţional. În acest moment, constituţional nu este posibil, fiindcă tu poţi să prelungeşti mandatul autorităţilor locale în anumite situaţii, dar nu poţi aşa că vrei tu. Noi nu avem, în acest moment, situaţia în care se poate prelungi prin lege, oricum, mandatul aleşilor. Nu poţi să scurtezi mandatul Parlamentului, scrie în Constituţie cam cât e. După aceea, scrie, după alegeri, în cât timp trebuie să convoci un nou Parlament. Mai scrie acolo în cât timp trebuie înfiinţată autoritatea locală sau Consiliul local, să depună şi ei jurământul. Deci, din acest punct de vedere, se poate visa la comasarea alegerilor, dar, din punct de vedere constituţional, din punct de vedere tehnic, trebuie să găseşti o soluţie”, a explicat preşedintele UDMR.

El a amintit că pe subiectul comasării alegerilor există şi o recomandare a Comisiei de la Veneţia.

„Nu mai vorbesc de recomandarea Comisiei de la Veneţia şi despre deciziile Curţii Constituţionale, la un anumit moment. (…) Şi, mai este un principiu – sunt tipuri de alegeri diferite. Dacă tu le-ai comasat, parlamentarele cu localele, nu mai ştii pentru cine votezi. La locale sunt alte probleme, candidaţii la Primărie trebuie să vină cu o agendă locală, la Parlament trebuie să vii cu un alt mesaj. Degeaba vin eu că asfaltez drumul judeţean şi drumul local că nu e treaba Parlamentului, cu acest punct de vedere bulversez extrem de mult şi nu rezolv nimic”, a afirmat Kelemen Hunor.

Vicepremierul a precizat că nu se va mai înscrie în cursa electorală la alegerile prezidenţiale, dar UDMR va avea un candidat în 2024.

„Nu, eu am spus, am candidat de trei ori, am făcut treaba pe care trebuia să o fac, dar nu am nici ambiţia, nici nu mă interesează. O să avem un candidat, probabil, în funcţie de evoluţia politică, dar eu, personal, nu voi candida, am candidat destul”, a afirmat Kelemen Hunor, transmite AGERPRES

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare