”Iohannis este în spatele jocurilor. Are instrumente și instituții pe care le folosește. Rețeta e simplă: prima dată le spune că sunt mai mari decât sunt în realitate. Al doilea lucru le spune că trebuie să se rupă de partid, că trebuie să lucreze cu el, cu instituțiile de forță. Încet, încet strânge pe lângă el tot felul de indivizi care apar pe la Guvern. Dintr-o dată apar niște prieteni, care încep să le sucească mințile. Sunt oameni pe care nu i-am mai văzut. Așa s-a întâmplat și în Parlament: li s-a dat ordin și au fost nevoiți să plece. Un coleg care a fost și șef de comisie în Parlament, nu vrea să-i dau numele. El le-a spus unor colegi că i s-a dat ordin și trebuie să plece. Noi am început să filtrăm acești oameni în partid, ca să păstrăm partea bună a PSD.
O cunosc pe Viorica Dăncilă de foarte mulți ani. Eu sper să își păstreze același caracter pe care îl știu de foarte mulți ani. Ea stă într-un mediu foarte periculos și dintr-o astfel de situație te scapă doar caracterul și eduacția.”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.
Citește și
Atomica a fost lansată! Cine ar fi, de fapt, omul din spatele Vioricăi Dăncilă
Afacerea cu care Radu Mazăre a cucerit Madagascarul! Conexiunea cu un trib
Atenție! Se schimbă vârsta de pensionare, începând de azi! Milioane de români sunt vizați
















