Cele două mari rivale, Andreea Marin și Mihaela Rădulescu, au fost ani de-a rândul preferatele presei mondene, iar emisiunile prezentate de ele înregistrau recorduri de audiență.
Șefii de la Pro Tv s-au gândit că vor da lovitura dacă le vor aduce împreună într-un nou show. "Uite cine dansează" este însă mult sub așteptări, iar fostele soții ale lui Ștefan Bănică nu ajung nici pe departe la performanțele înregistrate de cântăreț la "Dansez pentru tine".
Emisiunea de luni, difuzată de Pro Tv a fost abia pe locul 2, sub bucătarii de pe Antena 1.
Vezi și De necrezut! Ce salariu are acum Mircea Badea la Antena 3
Diferența notabilă între Antena 1 și Pro TV a fost pe publicul comercial, cu vârste între 18 și 49 de ani. Chefii Antenei 1 au depășit jumătate de milion pe comercial, în timp ce Pro TV a avut locul al doilea, la aproape 130.000 de persoane distanță, subliniază paginademedia.ro.
Este interesant de urmărit dacă șefii de la Pro Tv vor mai lua în calcul și o adoua ediție a show-ului de dans, în contextul în care priza la public a celor două dive pare să mai fi apus.
Lovitură de imagine pentru Andreea Marin și Mihaela Rădulescu de la Antena 1. Ce s-a întâmplat
Trending

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate

12:57Actual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

circa 1 oră în urmăActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme
Articole Similare

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie
„România riscă să dea faliment”, prognosticul sumbru dat de un celebru economist. Greșeala pe care Guvernul ar putea să o facă ar avea urmări grave

14 marEconomie
Greșeala majoră pe care o fac românii atunci când iau un credit. Top erori care pot duce la rate mai mari

14 marEconomie



