Paradoxal, însă, în timp ce majoritatea oamenilor l-au conceput drept un monstru, Asociația Creștină Sfântul Stelian Ocrotitorul Copiilor Bolintin Vale sare în apărarea fostului șef al Poliției Bolintin Vale și prezintă o altă față a acestuia.
Bugetul.ro vă prezintă astăzi o serie de informații făcute publice de către Asociația Creștină Sfântul Stelian Ocrotitorul Copiilor Bolintin Vale.
ONG citat susține că sub conducerea comisarului Șerban Costel Marian, pe perioada stării de urgență, „ s-a asigurat un climat de normalitate” în Bolintin Vale și că fostul șef al Poliției „a fost prezent de fiecare dată când situațiile o impuneau”.
Mai mult, asociția spune că, datorită lui Șerban Costel Marian, au fost ajutate 512 persoane, atât din rândul romilor, cât și din cel al populației majoritate, prin asigurarea condițiilor de în vederea bunei desfășurări a proiectului „FĂ O FAPTĂ BUNĂ”.
„Asociația Creștină Sfântul Stelian Ocrotitorul-Copiilor Bolintin-Vale, județul Giurgiu dorește să mulțumească Poliției Orașului Bolintin-Vale, sub comanda domnului Șerban Costel Marian, pentru buna colaborare pe care am avut-o in acțiunile desfășurate pe perioada stării de urgență și prin care ne-au fost asigurate condiții de siguranță în vederea bunei desfășurări a proiectului "FĂ O FAPTĂ BUNĂ", unde au fost ajutați 512 persoane atât din rândul etnicilor rromi ,cât și din rândul majorității. Menționăm faptul că, sub conducerea domnului Comandant Șerban Costel Marian din cadrul Poliției Orașului Bolintin-Vale, s-a asigurat un climat de normalitate și a fost prezent de fiecare dată când situațiile o impuneau. Îndemnăm toti cetățenii orașului Bolintin-Vale să aibă o atitudine echilibrată pentru o bună conviețuire a tuturor. Multumim!!”, transmite Asociația Creștină Sfântul Stelian Ocrotitorul-Copiilor Bolintin Vale.
Vezi și
În plină criză generată de coronavirus, frații ‘Dedeman’ pun la bătaie 4 milioane de euro! ‘Destinat exclusiv autoconsumului’
Un jurnalist rupe tăcerea: ‘Cum promovează liberalii în funcții ”penalii” de altădată’













