Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, marți, că a făcut o solicitare în Guvern, pentru a majora pensiile românilor.
Potrivit șefei MMPS, indexarea pensiilor ar urma să se facă în luna septebrie a acestui an.
De asemenea, ea a precizat că a fost demarată reevaluarea tuturor dosarelor de pensie.
„Noi pregătim acum bugetul pe anul 2021 și, în paralel, am demarat o măsură de reformă importantă în domeniul pensiilor. Pe această măsură de reformă am realizat deja începutul reevaluării tuturor dosarelor de pensie, în condițiile în care, pentru o bună exemplificare, în România există aproximativ 250.000 de dosare de pensie ale agricultorilor care sunt în format letric. Deci, ca vreodată să poți să ajungi să vorbești despre recalcularea acestor pensii trebuie întâi să le ai într-un format electronic și să ai o evidență a lor. Asta am început să facem: evaluarea pensiilor.
În paralel lucrăm la formula legislativă. După ce vom finaliza forma legislativă și evaluarea pensiilor, intrăm cu pensiile recalculate. Până atunci, rămânem pe legea în vigoare pentru pensii și, cel mai probabil, cel puțin eu așa îmi doresc, să realizăm o indexare a pensiilor anul acesta, în luna septembrie. Ministrul își dorește întotdeauna mai mult. Am făcut o solicitare pentru o creștere importantă a pensiilor, dar, pe de altă parte, sunt solidară cu eforturile echipei guvernamentale că trebuie să ținem deficitul undeva la 7, 7,4 %, iar pentru asta ar trebui să facem eforturi cu toții. Nu ar fi corect să vă spun ce solicitare am făcut noi, de la Ministerul Muncii, o să anunțăm în momentul în care vom primi bugetul de la Finanțe cu cât le vom putea crește propriu-zis, așa cred că e formula cea mai corectă”, a declarat Raluca Turcan, conform Realitatea.net.
Vezi și
Mare atenție! Se întâmplă de la 1 februarie 2021! Trebuie să luați legătura cu ANAF
Reportaj. Vinerea Neagră
Lovitură de teatru! Raluca Turcan a făcut o solicitare pentru creșterea pensiilor
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 02-02-2021 15:58
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie
„România riscă să dea faliment”, prognosticul sumbru dat de un celebru economist. Greșeala pe care Guvernul ar putea să o facă ar avea urmări grave

14 marEconomie
Greșeala majoră pe care o fac românii atunci când iau un credit. Top erori care pot duce la rate mai mari

14 marEconomie



