Lovitură pentru liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu! După atacul la președintele Klaus Iohannis, Tăriceanu a fost sancționat de către CNCD.
Călin Popescu Tăriceanu a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după ce a folosit cuvântul „Fuhrer” la adresa lui Klaus Iohannis. Liderul ALDE a fost sancţionat cu 2.000 lei.
CNDC a decis că afirmaţia liderului ALDE postată pe reţeaua de socializare pe 16 aprilie „reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate”, transmite Mediafax.
Afirmaţiile sunt următoarele:
„Pe domnul Iohannis l-au lasat nervii. Cred ca izolarea nu-i priește nici domniei sale, cum nu ne priește nici nouă. Doar așa îmi explic atacul furibund la toți cei care nu sunt de acord cu instrucțiunile de la Cotroceni. Astăzi a revenit la împărțirea politicienilor. Între buni și răi. Ăia buni pot să muncească pentru țară. Ăia răi pot doar să dea sfaturi și în schimbul acestor sfaturi ei se aleg cu niște dosare penale. Cum sunt absolut convins că mă număr printre politicienii răi, îi dau câteva sfaturi:
1. Să o lase mai ușor cu amenințările că nu e Fuhrer ci, încă, Președintele României.
2. Să nu mai amenințe Parlamentul pentru că a mai facut-o Traian Băsescu și nu s-a sfârșit bine pentru el”.
Hotărârea a fost adoptată cu 7 voturi pentru, 1 împotrivă.
Vezi și
EXCLUSIV LIDL și Kaufland desființează obligațiile impuse de Nelu Tătaru! MAI contrazice Ministerul Sănătății! Termoscanarea este o recomandare, nu o obligație
Document. Fluturașul de salariu care provoacă un cutremur între Poliția Locală și Poliția Română
Lovitură pentru Călin Popescu Tăriceanu! Decizie în urma atacului la Klaus Iohannis
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



