Pe fondul penuriei de carburanți, Guvernul de la Budapesta a decis să nu mai plafoneze prețul la carburanți și pentru firme.
Ungaria a decis să restrângă sfera de eligibilitate a celor care pot beneficia de combustibil cu preț plafonat și să majoreze impozitul pe profitul excepțional al grupului petrolier MOL, în cadrul unor măsuri recente adoptate de guvernul de la Budapesta pentru a combate criza costului vieţii și presiunile crescânde asupra finanțelor publice, informează Reuters, citată de HotNews.ro.
Anunțul a fost făcut sâmbătă, de Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban. Noile măsuri ar urma să restrângă eligibilitatea la benzină și motorină cu preț plafonat doar pentru mașinile deținute de persoane fizice, vehicule agricole și taximetre.
Așadar, vor fi excluse mașinile deținute de companii. Gulyas a precizat că noile reguli privind prețul plafonat la carburanți au intrat în vigoare de sâmbătă la prânz.
„Este important de precizat că guvernul poate menține prețurile carburanților plafonate la 480 de forinți pe litru pentru consumatorii cu amănuntul”, a declarat Gergely Gulyas.
Guvernul de la Budapesta a anunţat în noiembrie anul trecut că preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinţi (1,19 euro sau 1,21 dolari) pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 de forinţi. De asemenea, în februarie, au fost plafonate preţurile unor alimente de bază.
Vezi și Viktor Orban, ‘idiotul util’ lui Vladimir Putin
Lovitură pentru maghiari! Decizia Guvernului Viktor Orban: Ungaria nu mai plafonează prețurile benzinei și motorine pentru companii
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

07 aprExterne
Acordul dintre SUA și Iran care ar duce la pace. Statele implicate au ajuns la armistițiu UPDATE

07 aprActual
Sfânta Lumină ar putea să nu mai ajungă în România de Paște. Patriarhia are deja varianta de rezervă pregătită

11:24Actual
Miercurea Mare, tradiții și superstiții. Denia zilei de post și ce să nu faci astăzi, 8 aprilie 2026

10:37Politica
Călin Georgescu plânge Realitatea Plus, unde îl chema frecvent Anca Alexandrescu. Postul TV, închis de CNA
Articole Similare

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social
Pensie dacă faci muncă în gospodărie. Primești și asigurare medicală

30-03-2026 18:30Social
Crește vârsta de pensionare pentru milioane de români. Noua lege, gata în aprilie

29-03-2026 18:30Social



