Mai exact, asociațiile și fundațiile vor fi obligate să raporteze statului, cu date de identificare concrete, care sunt beneficiarii reali ai activității acestora, adică la cine ajung banii pe care acestea îi strâng, de exemplu, potrivit unui proiect de lege care a ieșit de curând din Parlament și ar trebui să ajungă la promulgare, informează avocatnet.ro.
Este vorba despre proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care a fost adoptat, miercuri, în Parlament și are nevoie de aprobarea șefului statului și de publicarea în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
Acesta cuprinde și modificări la Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, introducând pentru acestea o serie de obligații care, în practică, nu doar că vor îngreuna activitatea acestora, dar vor putea duce destul de repede la desființarea cu totul a structurilor.
Potrivit sursei citate, pentru încălcarea obligației de transmitere a datelor se vor putea da amenzi cuprinse între 200 și 2.500 de lei, iar cel amendat va avea la dispoziție 30 de zile apoi ca să dea datele respective. Dacă nu le va comunica nici atunci, amenda aplicabilă va fi de două ori mai mare.
În cele din urmă, pentru nerespectarea obligației de comunicare se va putea ajunge la dizolvarea asociației sau fundației, iar statul va prelua bunurile care rămân după lichidare.
Mare atenție! Proiectul de lege nu se aplică încă. Pentru a intra în vigoare, acesta are nevoie de aprobarea președintelui și de publicarea în Monitorul Oficial.
Vezi și Unde a lucrat soția lui Augustin Lazăr și ce pensie grasă are
ANAF a făcut anunțul! Cei care locuiesc în chirie sau care și-au închiriat apartamentul sunt vizați
Statul trebuie să plătească o sumă impresionantă unui protestatar. Cât trebuie să primească românul













