Lovitură în plin pentru un gigant de pe piața auto! Interzicea mașinilor diesel îi creează probleme uriașe.
Mai exact, landul german Baden-Wuerttemberg vrea să obţină despăgubiri de la Volkswagen, după ce autorităţile locale au cumpărat vehicle VW diesel care riscă în prezent să fie interzise în oraşe precum Stuttgart, a relatat publicaţia Allgemeine Zeitung, citată de Reuters.
Valoarea automobilelor diesel s-a prăbuşit în urma unei victorii obţinută anul trecut în instanţă de organizaţii ecologiste germane, care a obligat primăriile să ia în considerare interzicerea circulaţiei vehiculelor diesel mai vechi, astfel încât să aducă nivelul emisiilor la nivelul prevăzut în legislaţia europeană, informează News.ro.
Cotidianul FAZ a relatat că autorităţile landului au înregistrat o plângere la un tribunal din Stuttgart, la sfârşitul anului 2018, solicitând despăgubiri de ordinul milioanelor de euro, „la un nivel scăzut de două cifre”.
Oficialii Volkswagen nu au confirmat procesul, dar au spus că deciziile anterioare ale instanţelor au confirmat punctul de vedere al companiei.
Autorităţile landului Baden-Wuerttemberg nu au putut fi contactate pentru comentarii.
Vezi și A intrat în vigoare azi! Toți șoferii, obligați!
Surpriză! Ce afacere deține nouă șefă a ANAF – Cu ce sumă importantă s-a ales Mihaela Triculescu
Lovitură pentru un gigant auto! Interzicerea mașinilor diesel îi creează probleme uriașe
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 06-01-2019 14:20
Articole Similare

10 aprSocial
Actul pe care nimeni nu are voie să ți-l mai ceară. Este lege, se ia amendă

10 aprSocial
Pensie nouă în România. Proiectul de lege care ar trata pensionarii ca în SUA este în Parlament deja

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social





