CFR SA a cerut insolvența societății CFR Marfă. Acest lucru a fost confirmat și de Iulică Măntescum liderul Federației Mecanicilor de Locomotivă.
“Joia trecută, acest material a existat pe ordinea de zi a şedinţei CA, propunerea a fost retrasă. Nu pot să ceară niciodată aşa ceva, este o acţiune foarte curajoasă a conducerii CFR SA şi a Ministerului Transporturilor. Daca se declanşează această procedură sunt efecte foarte greu de anticipat pentru CFR Marfă. Nu cred ca cineva îşi asumă acest lucru, vorbim de impactul social, economic, politic, este foarte periculos”, a explicat Iulică Măntescu, liderul Federației Mecanicilor de Locomotivă, pentru Capital.ro.
"Sunt active, sedii, clădirii, peste de 1.000 locomotive, 30.000 de vagoane. Vedem ce se întâmplă la următoarea şedinţă de CA din cadrul CFR SA", a adăugat liderul federației.
În urmă cu două săptămâni, Ministrul Transporturilor, Lucian Șova a făcut un anunț care prevestea insolvența CFR Marfă.
”CFR Marfă, cu fiecare zi de funcţionare a sa, constat că îşi adânceşte deficitul. Înainte de sfârşitul acestei luni, în conformitate şi cu exigenţe pe care le are piaţa, Consiliul Concurenţei şi ceilalţi operatori, vom lua decizii privind modul în care va funcţiona în continuare, de aşa manieră încât să apărăm interesele statului, ale angajaţilor, să asigurăm continuitatea în activitate, dar să o aducem şi în situaţia de a nu mai produce pierderi operaţionale”, a explicat acesta, citat de sursa mai sus menționată.
Citește și:
Vrea să revină la DNA! Detalii inedite despre noul personaj-Totul depinde de CSM
Lovitură grea pentru mii de români! Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie
Curtea de Apel a luat decizia! Ce se întâmplă cu averea Elenei Udrea


















